Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AITT, în cazul şoferului de microbuz acuzat că a provocat intenţionat un accident: „Florin Cobianu este apt medical pentru exercitarea profesiei”

Publicat in Adevarul, marți 30 iulie 2013 ·

Asociaţia Investitorilor Transport Târgovişte (AITT), firma la care era angajat şoferul acuzat că a provocat intenţionat un accident în care au fost rănite trei pasagere, a transmis presei, propria versiune, deşi, iniţial, nu au dorit să comenteze incidentul. În microbuz se aflau şoferul şi cele trei femei rănite.

„Dintr-o dată a pornit viteza foarte tare şi a intrat direct în gard. Atât. Şi a spus că vrea să facă o lume mai bună”, a declarat una dintre femeile rănite în microbuz.

Potrivit AITT, şoferul în vârstă de 34 de ani avea toate avizele necesare exercitării profesiei de şofer pe un microbuz de transport persoane, fiind şi „apt medical”.

„Din informaţiile pe care le deţinem la această oră se pare că dl Florin Cobianu, conducătorul autovehiculului a suferit un şoc psihic. Facem precizarea că la dosarul de personal al conducătorului autovehicolului implicat în accident există fişa de medicina muncii, avizul medical şi avizul psihologic, toate aflate în termen de valabilitate, din care rezultă că dl. Florin Cobianu este apt medical pentru exercitarea profesiei. Cazul se află în prezent în cercetarea biroului rutier din cadrul poliţiei Municipiului Târgovişte. AITT derulează propria investigaţie pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs acest accident. Ne exprimăm profundul regret faţă de cele întâmplate, suntem alături de pasagerii implicaţi în accident şi vă comunicăm că vom reveni cu mai multe amănunte după finalizarea cercetărilor care se efectuează în acest caz”, se arată într-un comunicat al AITT Târgovişte.

Trei femei au fost transportate la spital, marţi, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un copac, în municipiul Târgovişte, persoanele rănite declarând ulterior că şoferul autovehiculului le-ar fi spus: "Astăzi o să muriţi cu mine, vreau să fac o lume mai bună".

Potrivit re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 32 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 42 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 46 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 58 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°