În perioada 18-28 iulie a avut loc, la Râmnicu Vâlcea, ediţia a treia a Festivalului de Teatru „Ariel Inter Fest“.
Cât de greu e să organizezi în ziua de azi un eveniment, un festival o ştiu doar temerarii care îndrăznesc şi mai şi reuşesc. E şi cazul Teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, al directoarei Doina Migleczi, secondată de priceputa ei economistă Aura Popescu şi o echipă redutabilă de voluntari. Ei i-au convins pe mai marii locali, primăria în speţă, care e ordonatorul de credite, şi pe toţi invitaţii, nu puţini, care au luat drumul Vâlcii pe caniculă să vadă ce-au pus la cale vâlcenii. Şi n-au regretat. În calitate de sfătuitor de taină, Sebastian Vlad Popa, universitar şi critic de teatru, a vegheat ca evenimentul să fie onorat de prezenţa apreciatului regizor Silviu Purcărete, care a adus la Râmnicu Vâlcea una dintre producţiile sale recente, Conu Leonida, realizat la Naţionalul din Bucureşti în parteneriat cu Ariel, avându-i ca interpreţi pe Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc. Aflat personal la festival, regizorul a condus un atelier de creaţie cu o temă din Hamlet, la care au dat buluc mulţi tineri actori.
Prezenţa d-lui Purcărete la Vâlcea are istorie, de pe vremea Teatrului popular, păstorit de Marinescu Goange şi continuat în spirit de Arielul d-nei Migleczi. Poate că revenirea periodică la Vâlcea va contribui la renaşterea spiritului de echipă de odinioară, fisurat acum de competiţia neloială dintre cele două teatre locale, Ariel şi Anton Pann. Ca să înţelegeţi mai bine despre ce e vorba, trebuie să ştiţi că unul e al municipalităţii, iar celălalt al Consiliului judeţean şi că cele două teatre nu se pot înţelege pentru a utiliza aceeaşi clădire, respectiv construcţia nouă, admirabilă, aparţinând Teatrului Anton Pann, care pe timpul festivalului a stat închisă, respectivul teatru fiind în concedi