Bianca Roman, a cărei soartă depindea, în toamna trecută, de un aparat de 3.000 de euro care să o ajute să respire, este bine acum. Fetiţa de 11 ani ţine piept unei distrofii musculare cu forţa unui uragan. Este puternică, zâmbeşte şi nu renunţă la vise: dacă picioruşele îi vor permite să meargă, vrea să facă balet, dar şi karate.

Un trup mic, ţintuit în scaunul cu rotile de când s-a născut, mă întâmpină în curte. „Intraţi, intraţi“, îmi spune doamna Roman, o mamă care ştie că trebuie să lupte pentru fiica ei chiar dacă ar fi să se bată cu morile de vânt. Şi asta face.

Bianca are 11 ani şi trei luni, trece în clasa a VI-a şi suferă de o boală care i-a afectat şi capacitatea pulmonară, redusă acum la 40%: distrofie musculară congenitală cu deficit de merozină. Cuvintele acestea sunt simple în comparaţie cu obstacolele cu care s-a luptat şi se luptă Bianca împreună cu familia ei. În preajma lor, te simţi primit ca acasă; căminul nou, la care lucrează de doi ani, a fost ales undeva la marginea Craiovei, tocmai pentru ca minunea cu ochi albaştri să aibă parte de un aer mai curat, atât cât se poate. Deşi casa nu este gata, în spatele ei este un loc care îi permite Biancăi să se mişte: o piscină unde exersează mişcări de balet; pentru că asta vrea să facă atunci când va merge.

„Eram dispusă să scot şi casa la vânzare, aşa cum era“

Aparatul pe care l-au cumpărat toamna trecută din banii strânşi îi ţine loc de 60% din capacitatea pulmonară şi nu are voie să stea prea mult fără el; doar când mănâncă, când îşi ia medicamentele sau când intră în piscina pe care o iubeşte atât de mult. „Nu am vrut să se facă acea campanie, toată lumea are probleme, iar noi nu suntem nişte oameni care chiar să nu avem de nici unele. Avem strictul necesar, am făcut tot ce am putut pentru copiii noştri. Chiar eram dispusă să scot şi casa la vânzare, aşa cum era