Războiul dintre trandafirul englez şi crinul francez continuă şi în ziua de azi. Dar pe un alt plan, mult mai interesant cred eu. Cel lingvistic. Ştiu că nu este o noutate, dar francezii şi-au reîncărcat puştile şi au pornit la atac cu un nou plan de relansare a francofoniei.

Simţindu-şi ameninţată supremaţia (mai degrabă speranţa de a deţine această supremaţie), ca şi limbă internaţională, francezii s-au decis să lupte împotriva marelui Shakespeare şi au scos din performantele laboratoare ale Ministerului Afacerilor Externe un program intitulat «Parlons français, c'est facile» (în traducere aproximativă „E uşor să vorbim în franceză” aici http://parlons-francais.tv5monde.com/webdocumentaires-pour-apprendre-le-francais/p-1-lg0-Accueil.htm), prima platformă online dedicată favorizării accesului la învăţarea şi răspândirea limbii lui Molière în lume. Toate bune şi frumoase, dar subtilităţile acestui demers depăşesc cu mult intenţiile pur educaţionale trezind în mintea mea o serie de întrebări şi teme de discuţii care de care mai... palpitante. Să-ncepem:

Pentru români, francofonia nu este un fenomen străin, cu idealuri de nepătruns, dar nu ştiu cât mai contează la ora actuală valorile vehiculate de limba şi cultura franceză în societatea românească. Teoretic suntem integraţi de mulţi ani în această francosferă multicoloră (Organizaţia Internaţională a Francofoniei – OFI – numără nu mai puţin de 70 de state şi guverne), dar în mod practic (ca să nu zic simbolic) ne aducem aminte de această apartenenţă mai mult de Ziua francofoniei sau pe data de 14 iulie, când întreaga suflare vorbitoare cu accent circumflex, aigu sau grav freamătă privind cerul brăzdat de tricolorul libertăţilor europene câştigate acum două secole şi ceva.

Bombardaţi de ghiulelele (sub)culturii americane, invadaţi de ritmurile buricoase ale şlagărelor orientale şi aprofundând c