-AA+A
Optimismul PRM BN sau „Orice-nceput se vrea fecund” foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNConferinţa de presă a Partidului România Mare - filiala Bistriţa-Năsăud a fost susţinută de preşedintele Viorel Cotuţiu, prim-vicepreşedintele Gheorghe Pop, Dorina Şoldoaie - preşedintele organizaţiei municipale şi Adrian Zagrai - preşedintele organizaţiei de tineret, alocuţiunile celor numiţi ocupându-se de situaţia tulbure din gloriosul partid de odinioară, astăzi frânt, înfrânt, însă cu speranţe mari.
Preşedintele Cotuţiu a regăsit vibraţia naţionalistă „pură” din PUNR-ul de altădată şi a „decretat” sobru că „PRM nu e de vânzare şi îşi revine din morţi după 22 de ani!”. După congresul PRM de la Alba Iulia, toate relele se cumulează în seama lui Vadim, care este făcut când bolnav de putere, când iresponsabil, retorica fiind de aceeaşi factură cu cea dezvoltată de fostul lider naţional, vizavi de adversari. La Bistriţa, a spus preşedintele Cotuţiu, există o filială care a trimis 35 de membri la congres şi alta numită prin telefon de Vadim, deci, fără autoritate. Cotuţiu a mai informat că la congres a fost modificat statutul partidului, către o democratizare ce se speră funcţională, de asemenea crede că „episodul Cârcu” a catalizat într-un fel căderea preşedintelui Vadim. Nu a arătat niciun entuziasm pentru primirea domnişoarei Cârcu în filiala pe care o conduce, dimpotrivă, socoteşte că aceasta va avea o vară fierbinte cu pregătirea Bacalaureatului. În acelaşi „registru”, Adrian Zagrai nu doreşte asocierea viitoare a partidului cu domnişoara Cârcu, fostă candidată a PRM BN, fără a fi membră.
O undă de optimism a arătat prim-vicepreşedintele Pop, spunând că în lumina schimbărilor statutului nicio decizie nu se va mai lua de o singură persoană,, cum proceda Vadim, iar organizaţiile judeţene au deja autonomie. Situaţia în partid este acum una ince