Nimic mai potrivit pentru o demonstraţie despre cât de halucinantă poate fi politica noastră decât aniversarea unui an de la cel de-al doilea Referendum pentru suspendarea preşedintelui. Când posturile de ştiri au simţit, luni, nevoia să deruleze imaginile din urmă cu 365 de zile, m-am întrebat câţi ani pot încăpea într-unul singur.
Sau dacă politicienii pe care îi vedem acum sunt chiar aceiaşi de atunci sau doar dublurile lor. L-am văzut pe un Victor Ponta clamând că Traian Băsescu nu mai este preşedintele României, ci al Curţii Constituţionale. Un an şi un mandat de premier mai târziu, acelaşi domn Ponta, desemnat premier de acelaşi preşedinte, are revelaţia că, în iulie 2012, trăia, împreună cu Crin Antonescu, într-o „perioadă romantică”. Bun la ceva şi romantismul, dacă în final te aduce în capul mesei guvernamentale! Şi cu atât mai bun cu cât ştii că romantismul are happy-end doar în filme.
În viaţa reală protagoniştii Ponta şi Antonescu nu au avut parte de niciun apus de soare roşiatic în lumina căruia să dispară în zare, ci doar de multe reflectoare reci, sub care au început să se atace mai des decât doi soţi ajunşi la partaj. Că a fost vorba de Kovesi, Voiculescu, Fenechiu sau politica de guvernare, cuplul de aur al referendumului a eşuat într-un menaj pe care îl mai leagă doar interesele. Din când în când, de ochii lumii care i-a votat, cei doi mai mimează armonia în apariţii publice din ce în ce mai formaliste. Şi tot pentru satisfacţia alegătorilor de a căror iluzie că nu le-a fost trădată cauza mai are încă nevoie, Victor Ponta hrăneşte nostalgia luptei anti-Băsescu, prin declaraţii aruncate între două teme de negociere cu Palatul Cotroceni. Iar acum se pregăteşte de o vacanţă în timpul căreia a decis să-l lase în locul său la Guvern pe Gabriel Oprea, cel care votase împotriva suspendării lui Traian Băsescu. Ca şi cum ochii i-ar fi alune