Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă găselniță a lui Robu pentru a menține proiectul votat de trei ori în consiliul local

Publicat in Press Alert, marți 30 iulie 2013 ·

Prefectura Timiş a făcut recurs graţios în cazul proiectului pe care consilierii locali l-au votat de trei ori. Actul se referea la schimbul de terenuri dintre Primăria Timișoara și proprietarii Acvariului demolat. La şedinţa cu pricina, după ce proiectul a picat pentru a doua oară la vot, edilul şef Nicolae Robu a răbufnit că „e clar că nu s-a dorit, oameni buni, ratăm două săptămâni până când trimitem documentele la Guvern. Chiar vrem asta doar aşa pentu că domnul Sandu (n.r. -Ştefan Sandu, consilier PDL) nu este aici, domnul Bogdan (n.r. – Ciprian Bogdan, consilier USL) nu este aici. E un derivat dintr-un pachet care a fost votat, nu arătaţi cu degetul. Domnilor, haideţi, dacă am votat punctul şase, să votăm şi pentru acesta”. Apoi, pentru că votul a ieşit pe placul său, Robu a comentat că „am evitat o situaţie ridicolă pe care nimeni nu ar fi putut să o înţeleagă. Dacă nu se vota nici azi, avea o logică”.

Astăzi, pus faţă în faţa cu posibilitatea de a se judeca cu Prefectura, Robu a povestit cum îşi aduce el aminte că s-a petrecut totul. „Aş vrea să explic cum stau lucrurile de fapt. Haideţi să facem un efort de rememorare. Noi am ajuns atunci să votăm de trei ori nu pentru că am reluat votul pur şi simplu, ci pentru că am constatat că ceva nu era în regulă. Fiind obosiţi, fiind târziu s-a creat puţină hărmălaie şi s-a votat încrucişat, eu spuneam că nu înţeleg de ce apare acel rezultat al votului, iar apoi cineva a sesizat că a vrut să voteze şi nu a putut eram 24 şi s-au consemnat doar 23 de voturi. În procesul verbal nu se regăsesc numai lucrurile spuse cu butonul apăsat, sistemul nostru fonic aşa funcţionează, aşa că nu regăsim decât cele rostite cu butonul apăsat”. Apoi, primarul a îndemnat ca toţi consilierii să voteze pentru completarea procesului verbal care nu s-a consemnat cum trebuie din cauza unei erori materiale. Plenul a votat pentru menţ

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°