Bolivia prieteni, brumărel, jungla boliviană 1967. Murdar, slăbit, bolnav de paludism, dizenterie, cu sănătatea şubredă de astmul moştenit din copilărie, tuşind, CHE îşi fuma ultimele zile. Moartea l-a făcut mai celebru decât era, pe model hollywoodian, Kurt Cobain, Tupac Shakur sau Marilyn Monroe, un fel de „dying to live”. Acest Hristos al stângii postbelice, eliberator de sentimente identitare, revoluţionare a fost om politic, un ideolog al Kalashnikovului sau criminal cum zbiară înfierbântaţi cei de dreapta. Există o distanţă considerabilă între reflexiile jucăuşe ale dlui. Pleşu şi scârba elitist-veninoasă a dlui. Tismăneanu, faţă de stânga în genere, de CHE în particular. Dl. Tismăneanu îl tratează pe CHE în afara contextului: războiul rece şi decolonizarea. India dle. Tismăneanu nu a fost eliberată doar prin suferinţă şi oceanul de flori a lui Mahatma Gandhi, ci şi pentru presiunile sociale militante ale naţionaliştilor indieni. Să fim serioşi! Cineva chiar crede că decolonizarea s-a făcut cu „avionaşe de hârtie” după cum bine zicea Manole? Şi ca să înţelegem vremurile, decolonizarea şi revoluţia au modificat şocant harta politică a globului. Numărul de state independente din Asia a crescut de cinci ori iar în Africa, unde în 1939 era un singur stat liber, acum erau cincizeci. Chiar şi în continentul american, remarca Eric Hobsbawm, unde decolonizarea timpurie a produs drept rezultat naşterea a vreo douăzeci de state independente, decolonizarea a mai „adaugat vreo zece”. Mai mult, dl. Tismăneanu analizează managementul economic al revoluţionarului CHE, uitând că lumea a treia s-a confruntat cu un fenomen căruia n-a putut în perioada razboiului rece să-i facă faţă, din nimic: subdezvoltarea economică şi socială. Dezechilibrele postcoloniale ale integrării internaţionale au fost amplificate în plan financiar de investiţiile directe sau de creditele internaţion