Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii au verificat transportul de mărfuri şi pasageri

Publicat in Ziarul de Roman, miercuri 31 iulie 2013 ·

În perioada 22 – 28 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pe linia verificării legalităţii desfăşurării transportului rutier public de mărfuri şi persoane, în cadrul campaniei preventive “Truck & Bus”.

În ceea ce priveşte transportul de mărfuri, au fost controlate 424 de autovehicule, din care 369 înmatriculate în România, 19 înmatriculate în ţări ale Uniunii Europene şi 36 înmatriculate în alte state. S-au aplicat 209 sancţiuni contravenţionale, din care 56 pentru depăşirea vitezei legale, 43 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 21 pentru defecţiuni tehnice, 13 pentru nereguli la documentele conducătorului auto, nouă pentru nereguli la documentele autovehiculelor, opt pentru nereguli la documentele operatorului de transport, patru pentru nereguli la aparatele tahograf şi 55 pentru alte abateri. De asemenea, un permis de conducere a fost reţinut pentru consum de alcool. În ceeace priveşte transportul de pasageri, au fost controlate 243 de autovehicule, din care 230 înmatriculate în România, cinci înmatriculate în ţări UE şi opt înmatriculate în alte state. Au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, din care: 18 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 14 pentru depăşirea vitezei legale, trei pentru defecţiuni tehnice, două pentru nereguli la documentele autovehiculelor şi una pentru nereguli la documentele operatorului de transport.

Conducea fără permis

În ziua de 30 iulie, în jurul orei 15.30, un echipaj din cadrul Postului de Poliţie Secuieni l-a depistat în trafic, pe DC 87, în localitatea Butnăreşti, pe Adrian A., de 26 de ani, din comuna Secuieni, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.

În perioada 22 – 28 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pe linia verificării legalităţii desfăşurării transportului rutier pu

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 19 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 29 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 52 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 24 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°