La 8 septembrie, omul de afaceri Mamnoon Hussain devine al 12-lea preşedinte al Republicii islamice Pakistan, instaurată în 1956. În vârstă de 73 de ani, el a fost ales de deputaţi şi senatori, în Pakistan şeful statului fiind decis de un comitet restrâns de membri ai Parlamentului naţional şi de deputaţi ai adunărilor din patru provincii. Fiecare provincie dispune de acelaşi număr de voturi în aceste prezidenţiale, o măsură destinată să menţină un echilibru minim în această ţară unde peste jumătate din populaţie trăieşte în Punjab.

Hussain nu este considerat un „greu” al politicii şi acesta este motivul pentru care Sharif l-a ales pentru a deveni viitorul preşedinte, arată analistul politic Hasan Askari, subliniind că premierul s-a asigurat astfel că şeful statului nu va încerca să-l scurt-circuiteze şi va respecta funcţia prezidenţială devenită esenţial simbolică. În schimb, poate fi un atu în jocul premierului Sharif datorită relaţiilor sale istorice în provincia Sind, unde PML-N este absent din peisajul politic şi mai precis în rândul marilor industriaşi şi comercianţi din portul strategic Karachi.

Puteri simbolice

Printre sfidările cu care se vor confrunta Nawaz Sharif şi Mamnoon Hussain se află în primul rând criza energetică, aflată la originea întreruperilor de curent care ating şi 20 de ore pe zi în unele regiuni. În plan internaţional, noul duo din fruntea Pakistanului va încerca să pună capăt anilor de crize şi de neîncredere SUA. Prezenţa americană în Pakistan şi mai ales atacurile cu drone au alterat durabil relaţiile dintre cele două puteri nucleare. Totuşi, funcţia prezidenţială este simbolică în Pakistan. Deşi preşedintele este şeful forţelor armate, nu poate ordona desfăşurarea lor şi are ca sarcină numirea şefilor serviciilor secrete la recomandarea primului ministru. Un amendament constituţional din 2010 a dat mai multe puteri C