Postul de televiziune Oprah Winfrey Network (OWN), care se află într-un joint venture cu Discovery Communications Inc, a intrat pe profit la patru ani de la lansare, după ce în ultima perioadă a avut ratinguri din ce în ce mai bune şi a crescut şi volumul de publicitate de pe post, scrie Reuters.
Vestea a fost dată de Discovery, care a investit peste 500 de milioane de dolari în OWN.
“OWN este acum pe profit şi a început să înapoieze Discovery o parte din investiţii”, a spus David Zaslav, directorul executiv al Discovery.
Sub conducerea lui Erik Logan, OWN a făcut disponibilizări de personal şi a vândut în Marea Britanie câteva dintre show-urile celebrei realizatoare TV Oprah Winfrey.