De curând s-a sărbătorit un eveniment istoric, care a avut anumite consecinţe pe scena politicii regionale: 1.025 de la momentul în care prinţul Vladimir al Kievului a dat ordin ca întreaga populaţie a statului pe care îl conducea să se boteze în rit ortodox.

Operaţiunea a reuşit cumva, deşi o lungă perioadă au coexistat şi credinţele păgâne în anumiţi zei ai pădurii, ceea ce nu este surprinzător, deoarece nu se poate realiza în mod direct convertirea unui popor întreg la o credinţă, prin simplul fapt că unii locuitori scapă controlului statului în perioadă contemporană, cu atât mai mult în acele vremuri. Citiţi mai pe larg despre convertire pe historia.ro

Procesul de convertire – alegere a credinţei a fost, ca în toate statele slave, doar un calcul politic, deoarece timpurile de atunci nu permiteau romantismul decât în doze prea mici. Chiar dacă Sfântul Apostol Andrei a depăşit Delta Dunării, prezenţa sa nu a putut fi decisivă, deoarece despre o putere reală a creştinismului la est de Nistru nu se poate vorbi decât în secolul al IX-lea, ceea ce este târziu.

Astfel, bulgarii se convertesc, evident, prin voinţa conducătorului lor Boris în 864, sârbii cumva în aceeaşi perioadă, iar alte popoare slave tot la finalul secolului al IX-lea.

De fapt, adoptarea creştinismului se face în trei moduri în părţile Europei.

Astfel, în Imperiul Roman pe cale naturală, prin martiriu şi în cele din urmă victoria din anul 395, când împăratul Teodosie interzice alt cult în imperiu, în Caucaz adoptarea are loc pe o cale mai naturală, iar în anul 301 în Armenia creştinismul este proclamat religia de stat. În spaţiul de influenţă al slavilor şi balticilor această adoptare are loc târziu, cu concursul direct şi necesar al conducătorilor zonei, fără de care aceasta nu ar fi reuşit.

Creştinarea poporului rus are loc într-un moment în care islamul era în ofensivă