Prostia şi îngâmfarea liberalilor doar au fost duse pe noi culmi de Patriciu, Antonescu, Vosganian, Fenechiu şi anexa lui, Adomniţei, fiindcă ele au existat din totdeauna.
Prostia şi îngâmfarea liberalilor sunt istorice şi au costat ţara foarte scump. Unele consecinţe ale faptelor comise de stupizii şi încrezuţii liberali din istorie le suportăm şi astăzi.
În 1916, prim ministru al ţării era Ion I.C. Brătianu. Un ins cu pedigriu impecabil, aşa cum le place liberalilor. Fiul lui tata – Ion. C. Brătianu - lider liberal.
Pe Ion I.C. Brătianu l-a fătat mă-sa ministru. S-a impus ca mână de fier, dar şi ca sulă de fier. Ca orice liberal, nu dispreţuia puţica extraconjugală, dimpotrivă, o iubea cu înflăcărare patriotică. Avea un fiu nelegitim cu văduva lui Alexandru Cuza, fiul domnitorului Cuza. Când ţara ardea, el se deşerta. Fac altfel liberalii de azi?
În aceeaşi ani, „Marmorosch, Blank & co.” era cea mai puternică bancă din ţară, cu importante ramificaţii în străinătate. Înfiinţată de Iacob Marmorosch, asociat apoi cu Mauriciu Blank. Doi evrei puternici şi influenţi. În momente cruciale din istoria României, această bancă a intervenit providenţial. Aşa a fost în războiul de independenţă din 1877 sau în timpul crizei economice din 1899.
Mauriciu Blank l-a sfătuit pe premierul Ion I.C. Brătianu să trimită tezaurul în Anglia, nu în Rusia, în gura lupului. Reacţia lui Brătianu a fost tipică pentru un prost. Ce, mă înveţi tu pe mine? Gura, jidane!
A făcut ceea ce ştim cu toţii. A trimis tezaurul la Moscova. De tezaurul României s-a ales praful. Dacă îl asculta pe evreu, tezaurul era salvat. Iar situaţia noastră de azi ar fi fost alta.
Moartea lui Brătianu a fost suspectă. Se zice că a fost otrăvit sau cam aşa ceva. Fiindcă a murit în urma unor complicaţii generate de o gripă şi o laringită.
Pe Blank legionarii îl urau. Din totdeau
