Pierderile combinatului vâlcean au scăzut până la 780.000 de euro în iulie şi va înregistra profit din toamnă, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei, la Adevărul Live.
Producţia la combinatul Oltchim a crescut constant de la intrarea în insolvenţă, iar pierderile s-au redus, astfel încât compania urmează să treacă pe plus în luna septembrie, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei.
El a mai spus că societatea negociază acum un credit de 15 milioane de euro cu Piraeus Bank, Banca Transilvania şi CEC Bank. Ministrul a mai adăugat că, pe lângă SOCAR şi KazMunaiGaz, sunt interesate de combinatul vâlcean şi companii din Rusia, Turcia şi Algeria.
„Toate aceste companii sunt jucători şi pe piaţa petrolului şi au o viziune integrată. Vom discuta din nou cu Petrom pentru rafinăria Arpechim“, a mai completat oficialul. Ministrul a arătat că Oltchim este „un uriaş“ care a acumulat datorii de 800 de milioane de euro. Autorităţile au conceput un plan prin care se va crea un vehicul special de investiţii, care se va desprinde din combinat şi care va fi privatizat. Oltchim 2 va deţine peste 90% din platformă. Potrivit ministrului, combinatul are brevete şi proprietate intelectuală în valoare de 100 de milioane de euro.
Ministrul a precizat că Oltchim a fost scos de pe lista FMI şi că aceasta trebuie judecată în perspectivă, fiind legată şi de CET Govora, Uzinele Sodice sau minele de sare. Vosganian a mai vorbit şi despre vizita sa în Mexic, întâlnirea pe care a avut-o cu miliardarul Carlos Slim, negocierile cu Ucraina pentru Krivoi Rog sau creşterea economică a României în acest an.
** Comerţul cu Mexic a crescut de patru ori în ultimii ani. Vosganian a spus că putem să colaborăm cu Pemex, compania petrolieră de stat a Mexicului, pentru o platformă petrolieră. Dacă socotim şi ce importă Mexicul