”Un jandarm îl lovea sãlbatic si îl târa pe tatãl meu pentru a-l arunca în Olt… Mama s-a aruncat în bratele jandarmului, a îngenucheat, s-a târât la picioarele lui implorîndu-l sã-l lase cã are doi copii… L-a lãsat… Au trebuit sã fugã, pentru cã jandarmii îi cãutau pe mineri si prin dispensare pentru a nu rãzbate cãtre public grozãvia care a avut loc acolo…”- Lavinia Grigoriu, consilier local PSD Petrosani, fiica unui inginer minier, care a crezut cã în politicã va fi un fel de Robin Hood. Dar a fost adusã cu picioarele pe pãmânt….
A trãit viata de pânã acum cu frica înnebunitoare cã tatãl sãu nu va mai iesi din minã, asa cum au trãit multi copii de mineri din Valea Jiului. Doar cã intensitatea acestei simtiri este diferitã de la individ la individ. Într-o familie unde copiii au fost crescuti în spiritul de apartenentã, de sustinere neconditionatã, pe principiul copiii si pãrinti nu ni-i alegem, acestia stiu cã pãrintii trebuie pretuiti si respectati, iar pãrintii simt responsabilitatea obsedantã de a da societãtii Oameni, nu rebuturi, drept pentru care mediul în care cresc, stiu cã este esential.
Este cazul celui mai tânãr consilier al Consiliului Local Petrosani, Lavinia Grigoriu, care ne-a atras atentia prin câteva afirmatii care pãreau ale unui tânãr hotãrât, care ar putea face parte din generatia care ar putea schimba ceva, în bine, lumea nebunã în care trãim. Înfruntarea de cãtre tânãrã, de câteva ori, a sefilor de partid prin spusele: ”asta este politica dv., nu a mea”, sau ”voi renunta la politicã dacã voi simti cã m-a transformat si doar pe o laturã în rãu”, sau ”cei care m-au criticat mi-au devenit prieteni”, sau ”sunt tânãrã, am timp si energie si vreau sã fiu lãsatã de actualii lideri sã fiu de folos societãtii, oamenilor care mi-au dat votul” etc., etc., ne-a dat ghes…
În cultul familiei si a oamenilor sãrmani luati de suflet
