Furtul celor 7 tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam in noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, opera unui grup infracţional alcătuit din şase romani, devine subiect de film.
Fotograful Cristian Movilă şi regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu dezvoltă împreună un proiect de lung-metraj care redă pas cu pas afacerea palpitantă care a dus la posibila dispariţie prin ardere a unor opere de artă a căror valoare depăşeşte, conform experţilor, 18 milioane de euro, devenind astfel unul dintre cele mai mediatizate furturi de opere de artă pe plan mondial.
Subiectul a ajuns deja în paginile principalelor ziare şi televiziuni străine, cum ar fi: New York Times, The Guardian, Huffington Post, BBC, CNN, Le Figaro, Le Point, Der Spiegel. Ediţia tipărită de simbata 27.07.2013 a cotidianului New York Times are pe copertă articolul lui Andrew Higgins, A Trail of Masterpieces and a Web of Lies, Leading to Anguish, ilustrat cu fotografiile lui Cristian Movilă. Articolul descrie derularea evenimentelor principale din „jaful secolului”, într-o manieră alertă, cinematografică, prezentînd principalii eroi implicaţi în acest caz, precum şi satul Carcaliu (jud. Brăila), care a devenit background principal al acţiunii, din momentul în care Olga Dogaru, mama unuia dintre suspecţi, a declarat că a ars tablourile într-o sobă.
Echipa condusă de Cristian Movilă şi Tudor Giurgiu este în plină documentare, i-a intervievat deja pe cei implicaţi în jaf şi lucrează în paralel la realizarea scenariului.
Cristian Movilă: „Subiectul mi se pare că are un potenţial extraordinar iar vizitele făcute la Carcaliu, discuţiile cu cei implicaţi, ambianţa specială din sat, toate acestea m-au convins că există material pentru un film absolut special. L-am contactat pe Tudor, un vechi prieten şi colaborator, şi sunt convins că împreună vom putea aduce aceast