Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schaechter: Programul de asistenţă financiară îşi propune să asigure efectuarea plăţilor în economie în timp util

Publicat in Capital, miercuri 31 iulie 2013 ·

Programul de asistenţă financiară îşi propune să asigure efectuarea plăţilor în economie în timp util, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Andrea Schaechter, negociatorul-şef pentru România al Fondului Monetar Internaţional.

'Au intervenit întârzieri la plată în trecut la nivelul autorităţilor locale, la nivelul administraţiei centrale, dar şi la nivelul întreprinderilor de stat. În mod clar această practică a creat, exact ca praful sau nisipul care intră într-un mecanism şi încetinesc rotiţele acestui mecanism, toate aceste blocaje, care se răspândesc în toată economia. Este evident că acest lucru trebuie eliminat, aceste arierate trebuie eliminate pentru a nu avea impact asupra sectorului privat, care ar putea astfel cauză să aibă dificultăţi la plata obligaţiilor fiscale şi aşa mai departe', a spus Schaechter.

Potrivit acesteia, pentru a realiza acest lucru trebuie început cu plata de către autorităţi a arieratelor pe care le au, apoi curăţarea arieratelor din sectorul sanitar, pentru că acolo există foarte multe întârzieri la plată.

'Care sunt părţile cele mai afectate de această situaţie? În cea mai mare parte întreprinderile mici şi mijlocii. Există multe modalităţi prin care aceste IMM-uri pot fi susţinute. Spre exemplu, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar putea lucra în mod activ cu IMM-urile pentru a vedea dacă arieratele fiscale ale acestora, dacă obligaţiile acestora ar putea fi restructurate, dacă se pot găsi rescadenţări pentru a se putea plăti într-un termen mai lung aceste obligaţii astfel încât aceste IMM-uri să aibă acces din nou la resursele bancare. În ceea ce priveşte împrumutul garantat către IMM-uri, acest program există de ceva vreme, dar nu a fost utilizat la potenţialul său total', a precizat oficialul FMI.

Autorităţile române şi misiunea Fondului Monetar Internaţi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 18 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 49 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°