Un copil de 6 ani şi un bărbat cazaţi în fostul pichet al Poliţiei de Frontieră din comuna Hilişeu Horia, din judeţul Botoşani, au fost atacaţi de o pisică sălbatică. Incidentul a avut loc lângă un lan de porumb, iar pisica a venit cel mai probabil din pădurea din apropiere.
”Am auzit ţipete şi am mers să văd ce se întâmplă. Până să ajung eu pisica l-a muşcat de cap, de umăr şi continua să-l zgârie pe faţă. Am dat să fugăresc pisica, însă ea a sărit la mine şi m-a muşcat de deget”, a declarat Ionuţ Feraru, adăugând că un alt sătean a omorât animalul cu un topor.
Cei doi au fost consultaţi de medicii chirurgi dorohoieni şi dirijaţi la Spitalul de Boli contagioase Botoşani. „Ambii prezintă plăgi muşcate la nivelul braţelor şi a feţei. Vor fi trimis la Botoşani la o secţie specializată şi vor fi monitorizaţi mai ales că nu se ştie dacă animalul era sau nu turbat”, a declarat Ştefan Şabău, medicul de gardă la Secţia Chirurgie a Spitalului Dorohoi.
Corpul animalului a fost preluat de medicul veterinar din comună, care a anunţat că-l va trimite la analize la Botoşani.
Cei 40 de săteni cazaţi în clădire imediat după inundaţiile din 2010 spun că în ultimii ani a crescut numărul pisicilor sălbatice. Localnicii spun că acest animal este ca mărime de două ori mai mare decât o pisică normală. „Înainte vânătorii ţineau evidenţa acestor animale şi uneori mai organizau partide de vânătoare pentru combaterea acestora”, a declarat Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu Horia.