Directorul Institutului Cantacuzino din Bucureşti, Radu Iordăchel, a fost demis de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, din cauza unor deficienţe de management, au anunţat, miercuri, oficiali din Ministerul Sănătăţii. Atribuţiile lui Iordăchel i-au fost date directorului adjunct Ovidiu Antal.
Radu Iordăchel ocupa această funcţie din aprilie 2012, fiind numit în locul lui Dorel Lucian Radu. Acesta din urmă a demisionat după ce sindicatul instituţiei i-a solicitat acest lucru, criticându-l pentru blocarea activităţii institutului, potrivit Mediafax.
Radu Iordăchel s-a aflat şi anterior la conducerea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", însă a fost demis, în aprilie 2010, de către ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Cseke Attila, pe motiv că planul de măsuri corective şi de remediere a deficienţelor la liniile de producţie ale institutului nu a fost îndeplinit.
În mai 2013, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că Institutul Cantacuzino devine, prin hotărâre de guvern, serviciu de interes economic general şi va primi din fondul de rezervă al Guvernului 10 milioane de lei, sumă care nu reprezintă ajutor de stat, ci compensaţie financiară din partea statului.
Nicolăescu a mai precizat atunci că s-a ocupat personalul de reluarea activităţii institutului şi a discutat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale scurtarea etapelor pentru ca producţia de vaccin antigripal să poată fi reluată în acest sezon.
"Am vrea să asigurăm în acest an vaccinarea populaţiei la risc cu vaccin românesc. Este pentru prima dată în România când unei instituţii i se acordă statut de interes economic general", a mai spus Nicolăescu.
Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Ca