Pe lîngă șarpele de mașini care se tîrăște între cele două Eforii, un elefant adevărat gonește cu spatele. Urechile îi flutură în față, trompa i se bălăngăne prin norul de praf lăsat în urmă, iar pachidermul urlă înspăimîntat din remorca unui camion Kraz care îl hurducăie pe drumul de pămînt. Sînt 36 de grade la umbră. Circul Orlando și-a trimis animalele să facă impresie în stațiuni, așa cum a procedat Hannibal la Cannae. În cabină sînt doi pakistanezi falși, rumeniți sub soarele Ferentariului, care avîntă basculanta, cu tot cu elefant, pe sub crăcile prea joase ale plopilor uscați. O pată udă se întinde pe obrazul lui Ramu. Animalul rage pe măsură ce rupe cu spinarea ramuri de grosimea unui om, iar din mașinile strivite de bagaje pe șoseaua paralelă se ridică și se adună într-un nor uriaș mînia neputincioasă a celor ce au plîns în hohote, acum treizeci de ani, la Vandana, la Vagabondul și la Prietenii mei, elefanții.

De la Năvodari la Vama Veche, litoralul românesc pare un neîntrerupt festival de film african, cu decoruri copiate cînd după neorealismul italian al lui Visconti, cînd după războiul din Iugoslavia. La nord de Mamaia, unde acum cîțiva ani se întindeau cele mai frumoase campinguri sălbatice din Europa, se ridică un labirint de cazemate imobiliare, un Lego de beton și termopan mai pustiu ca deșertul Gobi și mai deprimant ca pactul de coabitare Ponta-Băsescu. Arabul care vinde poporului român șiștaok și makanek la Spring Time a zidit în buza mării o perdea de blocuri jalnice, pentru care ar fi fost executat fără judecată în țările civilizate, dar în care, la noi, s-a mutat protipendada politică și tabloidă a anilor 2000. În spate, pe alte sute de hectare de rezervație naturală cotropite de beton, nu calcă nimeni. Nici un hominid n-a fost văzut mutîndu-se în zecile de blocuri strîmbe și înghesuite, iar clinchetul de lanțuri care se aude noaptea