Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2012, rentierii trebuie să se prezinte la centrele judeţene ale APIA, până pe 30 august, pentru vizarea carnetelor de rentier agricol.
Aceştia vor prezenta la sediul APIA contractul de arendare, actul de identitate în original, un document pentru coordonate bancare şi decizia de la comisia de expertiză medicală actualizată. În cazul decesul rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moştenitorii săi, doar că, în perioada de vizare, moştenitorii vor depune la oricare centru judeţean APIA carnetul de rentier al defunctului, certificatul de deces, actul de succesiune, cartea de identitate a moştenitorului, declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului.
Programul de rentă viageră agricolă a fost iniţiat în anul 2005, fiind o formă de încurajare a arendării şi vânzării terenurilor agricole pentru vârstnicii posesori care, la vremea respectivă, aveau vârsta de 62 de ani.
Programul s-a derulat pe parcursul a cinci ani, până în 2010, iar vârstnicii care s-au înscris atunci beneficiază anual, în cazul în care mai sunt în viaţă, de echivalentul a 100 de euro la hectar, pe toată durata vieţii, pentru fiecare hectar de teren extravilan înstrăinat, respectiv de 50 de euro anual pentru fiecare hectar de teren agricol intravilan arendat.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2012, rentierii trebuie să se prezinte la centrele judeţene ale APIA, până pe 30 august, pentru vizarea carnetelor de rentier agricol.
Aceştia vor prezenta la sediul APIA contractul de arendare, actul de identitate în or