Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Galaţi, supărată foc pe Electrocentrale, care a anunţat că în această noapte sistează furnizarea de apă caldă menajeră

Publicat in Adevarul, joi 1 august 2013 ·

Sistarea furnizării apei calde ar fi, în acest moment, o decizie unilaterală a conducerii SC Electrocentrale Galaţi SA, luată fără argumentul solicitărilor furnizorului de gaze.

De la 1 ianuarie şi până astăzi, Apaterm a achitat Electrocentrale Galaţi 48.807.812 lei. Chiar astăzi, 31 iulie, a fost virată suma de 1,5 milioane de lei, în condiţiile în care consumul pe întreaga luna iulie este de aproximativ 1,2 milioane de lei.

În ultimele patru luni, plăţile au fost de până la 3,8 ori mai mari decât consumul. Mai mult, soldul înregistrat astăzi este de 35.350.847 lei, cu 8.206.402 lei mai mic faţă de data intrării în reorganizare, ceea ce dovedeşte viabilitatea planului de reorganizare, care a dus la diminuarea cu o cincime a datoriei, chiar şi fără modificari aduse termenilor şi termenelor planului de reorganizare al Apaterm, aşa cum a fost aprobat de Curtea de Apel Bucureşti.

„Ne exprimăm îngrijorarea pentru ca, în condiţiile în care, în urma demersurilor repetate ale primarului Marius Stan, conducerea Romgaz a dat asigurări pentru continuitatea livrărilor de gaze necesare producerii de energie electrică şi termică, în condiţiile în care, în ultimile luni, a crescut ritmul plăţilor făcute de Apaterm către Electrocentrale, ca şi sumele plătite de gălăţeni pentru energia termică, conducerea Electrocentrale Galaţi continuă să abordeze relaţia cu Apaterm şi, implicit cu cetăţenii Galaţiului înafara prevederilor planului de reorganizare al Apaterm, aşa cum a fost aprobat de instanţă”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Primăria Municipiului Galaţi rămâne în contact cu factori de decizie din Ministerul Economiei, pentru a avea, înafara garanţiei de continuitate a livrărilor de gaze pentru producerea de energie electrică şi termică şi pe cea a furnizării de apă caldă gălăţenilor branşaţi la sistemul public de termoficare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°