Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor fi înfiinţate clinici private în spitalele de stat. Bogdănici: Ce facem le privatizăm, le dăm cu bucăţica?

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 31 iulie 2013 ·

IAŞI. Vicepreşedintele comisiei pentru sănătate şi familie, deputatul PDL Camelia Bogdănici afirmă că, prin organizarea de clinici sau secţii private în spitalele publice, statul îşi ia mâna de pe sectorul medical de stat şi vinde încetul cu încetul câte un salon sau un pavilion.

Deputatul Camelia Bogdănici a declarat că, în momentul în care se optează pentru înfiinţarea de clinici private în spitalele, trebuie oferite condiţii foarte bune de cazare pacienţilor, lucru care e imposibil de asigurat în majoritatea unităţilor medicale.

„Spre exemplu la spitalul «Sfântul Spiridon» din Iaşi, unde am fost director medical, este aproape imposibil. Sunt câteva rezerve, unde există condiţii bune, dar în rest ar însemna investiţii masive. Cât timp bolnavul plăteşte, nu îl poţi interna într-un salon cu zece paturi, el vrea condiţii ca la privat”, a spus deputatul Camelia Bogdănici.

Ea consideră că există şi riscul limitării accesului pacienţilor la spitalele publice, adăugând că actuala putere nu recurge la măsura închiderii spitalelor, dar le privatizează.

„Ce facem, le vindem încetul cu încetul? Statul nu merge pe închidere, dar le dă cu bucăţica, mai câte un salon, mai un pavilion”, a precizat deputatul PDL.

Bogdănici spune că este posibil ca la unele unităţi de stat să vină spitale private care să spună că ajută la renovarea unei clinici, dar să primească 20-30 la sută din bani şi să ia şi o parte dintre specialişti.

Spitalele publice vor putea organiza clinici sau secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea de stat, prevede proiectul privind salarizarea doctorilor, care va fi lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Anunţul a fost făcut azi de ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

IAŞI. Vicepreşedintele comisiei pentru sănătate şi familie, deputatul PDL Camelia Bogdănici afirmă că, p

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 41 minute
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 2 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 37 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 34 minute
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 5 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 6 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Un șofer a fugit de poliție și a intrat cu mașina într-un stâlp / Reținut pentru mai multe infracțiuni rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani din comuna Băbăiţa, județul Teleorman, a fost reținut sâmbătă după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor rutieri și a fost urmărit în trafic pe DN 6. Urmărirea s-a

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum 2 ore
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°