Legile moderne europene, aşadar nu doar ale noastre, par a fi făcute de specialişti trecuţi mai întâi prin partea cealaltă a baricadei şi dăruiţi cu multă înţelegere pentru foştii colegi de breaslă. Un cuplu britanic a rămas fără rulota visată şi achiziţionată cu bani grei, furată cu un an şi jumătate în urmă. Găsită de poliţie, posesiunea nu poate reveni la titularii de drept deoarece, conform legii pentru Drepturile Omului, familia de ţigani români instalată în rulota lor nu poate fi evacuată fără a i se găsi mai întâi o altă locaţie corespunzătoare. Carevasăzică, locaţia aceea cu gratii la care ne-am fi gândit ca fiind cea mai potrivită pentru infractori nu mai e recomandată prin lege; iar proprietatea cuiva, chiar achitată legal şi cu taxele fiscale la zi, nu mai e deloc sfântă vizavi de sacrul beneficiu al hoţilor de a se bucura liber şi neîngrădit de roadele activităţii lor. Având în vedere că nu este primul caz de acest gen, alţi britanici fiind în situaţia de a nu-şi putea accesa casele la întoarcerile din concediu, ocupate între timp de nomazii “români” atât de ocrotiţi juridic, ne întrebăm până unde poate merge răsturnarea normalităţii în viziunile “moderne” despre lege şi ordine. Parcă tot legile de peste ocean, cu spaţiile eliberate rapid şi în forţă în cazul ocupării abuzive, sunt mai aproape de realitatea binefacerilor unui braţ al societăţii plătit din banii contribuabililor. Eu, una, nu-mi pot imagina o lume în care cineva, venit de la muncă şi dornic de odihnă în sanctuarul personal, să fie nevoit să bată la uşă şi să-şi ceară scuze pentru deranj hoţilor intraţi la o ciordeală mică pe aşa zisa lor proprietate. A cărei sfinţenie, aşa cum am aflat de la un neobosit gânditor contemporan, e doar un moft şi un grav atentat la dreptul altora de a împărţi cu tine tot ce ai tu. Şi dacă eu nu pot, care-i problema? Pot alţii, mai potenţi decât mine şi car