Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Gorj au desfăşurat în data de 30 iulie, o acţiune cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, ocazie cu care au depistat cu şedere ilegală, un cetăţean din Serbia, B.D. în vârstă de 29 de ani. În urma verificărilor s-a constatat faptul că, persoana în cauză a intrat în România legal, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Gorj au emis, pe numele cetăţeanului străin, o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Biroul pentru Imigrări Gorj continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile interesate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Gorj au desfăşurat în data de 30 iulie, o acţiune cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, ocazie cu care au depistat cu şedere ilegală, un cetăţean din Serbia, B.D. în vârstă de 29 de ani. În urma verificărilor s-a constatat faptul că, persoana în cauză a intrat în România legal, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Gorj au emis, pe numele cetăţeanului străin, o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă