Matiş Dumitru, profesor universitar la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, este în top cu cele mai mari venituri, ce depăşesc 100.000 de euro, obţinute în anul fiscal 2012, potrivit unui clasament realizat de economica.net pe baza declaraţiilor de avere.
Profesorii universitari de la instituţiile de învăţământ superior din provincie au încasat anul trecut cele mai mari venituri, mai mari decât cei din Capitală, venituri ce depăşesc chiar 100.000 de euro, potrivit unui clasament întocmit de economica.net, plecând de la declaraţiile de avere publicate în 2013 pe site-urile universităţilor de stat.
Topul s-a realizat comparând veniturile anuale încasate de profesorii de la universităţile de stat din România, în anul fiscal 2012, din activităţi didactice şi de cercetare la universităţile publice în care activează, inclusiv din proiecte de cercetare finanţate din fonduri europene, precum şi din participări la comisii de doctorat şi din evaluări ARACIS. Jurnaliştii susţin că cei mai mulţi bani vi de fapt din proiectele cofinanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)Ş.
Universitarii din Cluj, Sibiu, Galaţi, în topul clasamentului
În top se află Matiş Dumitru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Acesta a încasat 458.905 lei în anul fiscal 2012 (peste 102.985 euro), din activităţi didactice, de cercetare, participare comisii de doctorat, evaluări ARACIS, potrivit declaraţiei sale de avere.
Pe locul doi este Ciortea Gligor, profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, care a încasat 358.386 lei (80.427 de euro) în anul fiscal 2012, din activităţi didactice, administrative şi de cercetare, potrivit declaraţiei de avere.
Pe locul trei se află Bondrea Ioan, rectorul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, care a încasat