Scris de Ioana Costas - Procesul reţelei care închiria maşini din străinătate şi le vindea sau dezmembra în Arad, amânat până în septembrie.
ARAD. Procesul grupului infracţional organizat – infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii Burja Ioan, Varga Daniel Mihai, Fizite Codruţ, Palcu Flavius, David Cornel, Rieger Iosif Nicolae, Burghelea Ovidiu, Brandello Maurizio, Dello Russo Gilberto, Di Giuseppe Nicolino, Imbraico Giovani, Pellegrini Ringo Paolo, Rombolacci Primo, Albu Monica şi Szabo Iobolyo Erszebe – a fost amânat până în 12 septembrie pentru citarea martorilor străini.
Potrivit DIICOT Arad, gruparea este acuzată că a închiriat maşini de lux de la diverse firme din străinătate cu documente de identitate falsificate, după care le vindea cu acte false sau le ducea la dezmembrări. Mai exact, în cursul anilor 2012-2013, 18 persoane, din Arad, Deva şi Oradea, au închiriat din mai multe state europene, printre care Cehia, Polonia, Austria, Germania, Slovenia, Spania şi Italia, prin intermediul unor cetăţeni italieni, 18 autovehicule de lux, pe care ulterior le-au dezmembrat şi vândut pe subansamble unor cetăţeni români sau firme de dezmembrări.
Polițiștii au urmărit rețeaua și au reușit să-i prindă în flagrant pe cei implicați. Inițial, membrii grupării aduceau o mașină pe săptămână, dar văzând că afacerea merge foarte bine, au adus și 2 maşini la 3 zile.
Până acum au avut loc trei amânări în acest proces: 12 iunie, 27 iunie şi 30 iulie. Membrii acestei grupări au fost reţinuţi în luna februarie 2013, iar o parte dintre aceştia au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Arad, măsură menţinută şi de judecătorii Curţii de Apel Timişoara. Prejudiciul în acest caz, potrivit DIICOT Arad, se ridică la 250.000 de euro.