Oamenii care au în casa lor fiinţe nevorbitoare, în afară de muşte şi termite, nu-i prea înţeleg pe cei care n-au animale. Ceilalţi au aceeaşi simpatie pentru tabăra adversă, desigur. De câte ori cad în vreun mall şi mă prăvălesc până-n pet-shop, observ ceva ce-mi dă de gândit - ca şi cum n-aş avea deja destule lucruri la care să mă gândesc până-mi plesneşte aorta. Animalele din magazin sunt (unu) obligatoriu puişori de ceva. Şi (doi) sunt foarte, foarte supărate. Ca să te apuce mila instantaneu şi să le cumperi, normal. Ăştia au mai multe exemplare în depozit, dar am ajuns la concluzia că le aduc în prăvălie numai pe cele triste, cu ochi milogi, pentru că iubitorul de necuvântătoare tinde să dea banii pe ceva ce-o să-l tăgârţeze în rai. Adică să salveze un suflet ciobit, să redea zâmbetul unui căţeluş care încă n-a avut şansa să roadă o cuvertură sau un pantof. Nişte papagali Iubesc animalele, tocmai de-aia am să deschid o petiţie ca să fie interzisă comercializarea hamsterilor, de exemplu. Copiii vor hamsteri, doar că aceste dodoloaţe rozătoare sunt cam proaste, cam sensibile şi au uşoara tendinţă să crape cam repede. Iar stăpânaşii lor nu sunt din cale-afară de atenţi. S-a spovedit cineva pe Facebook odată că fiică-sa, o neobosită de doi anişori, a trântit capacul laptopului peste hamster, de zici că avea aparat de făcut sandvişuri. Când mă-sa şi ta-su au descarcerat animalul, nu s-a mai putut face nimic, arăta ca un mileu. Am fost odată într-o vizită la o familie care avea ceea ce am crezut a fi o sută de papagali. Aveam să mă conving foarte curând că aveau doar doi, într-o colivie, dar cotcodăceau de zici că le smulgea cineva penele. Gazdele ne-au cerut permisiunea să elibereze lighioanele prin casă, nu de alta, dar nu ne înţelegeam între noi (de exemplu, când m-a întrebat doamna dacă vreau o limonadă rece, i-am răspuns că are dreptate, nici mie nu mi se pare n