Atac frontal, marţi, la conferinţa de presă a organizaţiei judeţene a Partidului Poporului-Dan Diaconescu, împotriva primarului din Berca, Valeriu Marcu, din partea vicepreşedintelui PP-DD Viorel Scoroşanu, consilier local în această comună.
Conform vicelui Partidului Poporului-Dan Diaconescu, atitudinea primarului Marcu vizavi de consilierii locali, manifestată, în primul rând, prin „probleme de comunicare” ar fi fost corectată doar la presiunea aleşilor locali PSD, PC şi PP-DD: „Problemele de comunicare dintre primar şi consilieri se manifestă de mai mult timp; să ne aducem aminte că, în mandatul trecut, el a dizolvat (sic!) Consiliul Local şi, în acest fel, s-a văzut pus în imposibilitatea de a nu putea face lucruri importante. A încercat la fel şi în acest mandat, nu a vrut să înţeleagă că nu Consiliul Local este subordonat primarului. Împreună cu ceilalţi consilieri (PSD şi PC, n.r.)
l-am făcut să înţeleagă că lucrurile nu stau tocmai aşa şi, acum, prezintă Consiliului execuţia bugetară la trei luni şi un raport privind cheltuielile”, a spus consilierul local PP-DD Viorel Scoroşanu.
Conform acestuia, însă, problemele mari ale comunei persistă: „Lipsa apei potabile în unele sate ale comunei trebuia rezolvată de mulţi ani. Apoi sunt contractele dubioase pentru salubritate pe care Primăria le-a încheiat: cheltuielile pe acest domeniu ne-au aruncat în aer, plătim miliarde de lei pe dobânzi şi penalităţi, acum se ridică gunoiul la două săptămâni, şi nu o dată pe săptămână, cum se făcea până la încheierea acestui contract, şi totul pe bani mai mulţi. În plus, de când este primar, domnul Marcu nu a accesat niciun leu fonduri europene, în timp ce o comună mare precum Berca nu are o sală de sport, nu are o primărie nouă, iar în Casa de Cultură plouă. Acesta, în timp ce un sat, practic, chiar dacă se cheamă comună, Unguriu, a făcut minuni c