Şoferii prinşi în primele şase luni ale anului fără permis de conducere sau cu el anulat sunt aproape la fel de mulţi ca cei prinşi anul trecut. Poliţia a prins doar în ultima săptămână nouă astfel de şoferi de ocazie, majoritatea mopedişti.
Numărul şoferilor prinşi că nu au permis de conducere ori că au permis anulat sau necorespunzător, a fost, în prima jumătate a acestui an, mai mic faţă de numărul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut: 75 de şoferi depistaţi în neregulă anul acesta, faţă de 80, anul trecut. Cei mai mulţi dintre ei fac parte din categoria celor depistaţi de către agenţii rutieri conducând mopede şi motociclete cu motoare mici.
Cele mai recente cazuri au avut loc la începutul acestei săptămâni. În 29 iulie, poliţiştii din Cenad l-au prins pe T. Cristian, de 31 de ani, din Sânnicolau Mare, şofând deşi nu avea permis de conducere. În noaptea aceleiaşi zile, agenţii timişoreni l-au oprit pe S. Elvis, de 18 ani, din Timişoara, care conducea un moped fără a avea permis pentru vreo categorie.
Numărul accidentelor grave comise de aceşti şoferi s-a diminuat, însă, la jumătate. Din ianuarie până în iunie 2012, au fost înregistrate trei accidente rutiere grave, în care patru persoane au murit şi tot atâtea au fost rănite grav. Anul acesta, au fost doar două, soldate cu doi răniţi grav.
De la începutul verii poliţiştii au efectuat filtre în fiecare zi, pentru a preveni astfel de fapte.Odată cu începerea sezonului estival, numărul conducătorilor pe două roţi este în creştere, motiv pentru care Poliţia va continua să efectueze filtre şi controale zilnice.
Numărul celor prinşi în urma raziilor şi controalelor anul acesta este uşor în scădere faţă de anul trecut, însă Poliţia va efectua în mod regulat aceste controale, alături de acţiuni în cadrul campaniei „România alege Viaţa” şi atenţionări, în special pentr