Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai aratati-mi o tara… (II)

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 31 iulie 2013 ·

- Social - nr. 148 / 31 Iulie, 2013 2. Anglia Francis Drake, cel mai celebru pirat al vremurilor, traficant de carne vie, cum li se spune acum celor care comercializeaza fiinte vii sau sclavi, cum li se spunea atunci prin secolul al XVI-lea, a fost folosit, mai pe fata, mai pe ascuns, de regina Angliei Elisabeta I care, pe de o parte il ridica la rang de Sir, pe de alta spunea ca nu are nicio legatura cu actele lui de piraterie la adresa vaselor spaniole care se intorceau cu aur si cu sclavi din "lumea noua”. A murit la 56 de ani de dizenterie, dar onorat si adulat. Este considerat un erou al Marii Britanii, desi a fost un negustor de sclavi, pirat, asasin platit. Nimeni nu l-a declarat in afara legii, nimeni nu a cerut sa fie studiata arhiva pentru a se vedea pe cine a omorat, pe cine a luat in sclavie, cati africani au avut de suferit de pe urma "calatoriilor” lui. 3. Spania Francisco Pizarro, conquistador spaniol, cuceritorul sau masacratorul zecilor de mii de incasi, a decimat, pur si simplu, populatiile bastinase din America de Sud, pentru a le lua aurul, a distrus dovezi ale civilizatiilor maiase si incase, din razbunare si pentru a spori averea sa personala si a reginei Spaniei. Numai intr-o batalie, in timpul atacului din Cajamarca, in 1532, sunt ucisi intre 2.000 si 8.000 de amerindieni. Nu cere nimeni sa vada arhivele spaniole sau ale Ecuadorului, pentru a vedea macar daca au fost 2.000 sau 8.000 de morti? Nu s-a infiintat niciun Consiliu Memorial al Holocaustului din America Latina, pentru a afla numele asasinilor incasilor pentru a culpabiliza Spania? Nu, dimpotriva, familia lui Pizzaro s-a intors in Spania. Dupa ce acesta a fost ucis s-a stabilit la Trujillo, unde a construit un palat (pe care Becali l-ar pizmui), iar numele lui Pizzaro este venerat si respectat, are statui in Spania si in toata America de Sud. Nimeni nu a scos tablourile, care il repr

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 45 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 43 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 12 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul naţional 1 este blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a interv

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 23 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Când are loc finala Chefi la cuțite, sezonul 14. Daniel Dumitrache, Andreea Ignat și Michele Răduță luptă pentru marele premiu

Cancan acum 2 ore
Emisiunea culinară fenomen „Chefi la cuțite” se apropie cu pași repezi de momentul culminant: finala sezonului 14. După luni de competiții acerbe, în care preparatele spectaculoase și creativitatea concurenților au ținut publicul cu sufletul la gură

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°