Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinţa nouă: la ţară sau la oraş?

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 31 iulie 2013 ·

Numărul de locuinţe finalizate a scăzut în judeţ cu 156 în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru oraşele din Cluj, cifra s-a redus la jumătate, arată datele statistice.

În prima jumătate a anului interesul dezvoltatorilor pentru construirea de locuinţe a scăzut în regiunea din care face parte Clujul, arată numărul de autorizaţii eliberate în această perioadă.

În primul trimestru al anului, în Cluj au fost finalizate 475 de locuinţe, în vreme ce în acelaşi interval al anului precedent numărul acestora ajungea la 631, conform datelor transmise de Direcţia Regională de Statistică. În mediul rural diferenţa 2012/2013 este foarte mică: 323 de locuinţe terminate în T1 anul trecut şi 327 în acest an. Lucrurile se schimbă însă la indicatorii privind evoluţia sectorului rezidenţial din zona urbană: 308 locuinţe terminate în oraşele din judeţ în primul trimestru din 2012 şi doar 148 în primele luni ale anului în curs. De altfel, anul a început timid pentru piaţa de locuinţe noi şi în Cluj-Napoca în comparaţie cu anii precedenţi, au arătat consultanţii imobiliari. În primăvară, numai 500 de apartamente se aflau în şantier sau în cadrul unor proiecte cu perspective de începere a lucrărilor, conform estimărilor consultanţilor de la Coldwell Banker. Asta în vreme ce la final de 2011 Cluj-Napoca avea 1.500 de unităţi rezidenţiale în diferite stadii de dezvoltare, potrivit unui raport al aceleiaşi companii.

Cu toate acestea, investiţiile în zonele bune ale municipiului sunt considerate mai sigure decât cele din localităţile-satelit ale Clujului. În ciuda costurilor mai ridicate pentru realizarea proiectelor, preţurile de vânzare mai mari şi interesul cumpărătorilor îi fac pe dezvoltatori să încline în favoarea oraşului, explică dezvoltatorii de la Beyfin România. Compania are de mai mulţi ani terenuri pregătite pentr

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul U Cluj-FCSB: Daniel Bîrligea – Cu noi ne batem la titlu! Dacă suntem concentraţi, ne batem doar cu noi!

News.ro acum 3 ore
Daniel Bîrligea, autorul dublei prin care FCSB a învins duminică pe Universitatea Cluj, scor 2-1, crede că echipa sa se bate la titlu doar cu ea însăşi. „Ne-am dorit această victorie, am luptat pentru aceste puncte, avem de recuperat pentru a ajunge

Adrian Câciu explică de ce semnătura lui apare pe HG-ul privind vila din Aviatorilor, atacându-l dur pe Nicolae Ciucă: „E sluga lui Iohannis”

HotNews acum o ora
Social-democratul Adrian Câciu, ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat duminică seară că a semnat Hotărârea de Guvern referitoare la vila din Aviatorilor pe vremea când conducea portofoliul Finanţelor pentru că aşa prevede leg

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele reales al SUA, Donald Trump, a vorbit joi cu liderul rus Vladimir Putin și i-a transmis să nu escaladeze războiul de agresiune pe care îl poartă împotriva Ucrainei, relatează The Washington Post, care citează persoane care au informaţii

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum 6 ore
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Autorităţile israeliene le recomandă fanilor să evite meciul Franţa-Israel de joi, după incidentele de la Amsterdam

News.ro acum 3 ore
Autorităţile israeliene i-au îndemnat duminică pe fanii israelieni să evite să meargă la meciul dintre Franţa şi Israel de pe Stade de France, programat pentru joi, apelul venind după violenţele de la Amsterdam şi în ciuda faptului că meciul va bene

La Liga: Real Sociedad – FC Barcelona 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa spaniolă Real Sociedad a întrecut duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea catalană FC Barcelona, în etapa a 13-a din La Liga. Barcelona a început cu un gol al lui Lewandowski, anulat însă de VAR în minutul 13, pentru ofsaid. Gazd

Străzi din Constanţa, inundate în urma unei ploi torenţiale

News.ro acum 6 ore
Mai multe străzi din Constanţa au fost inundate, duminică seară, în urma unei ploi torenţiale. De asemenea, o linie de autobuz a fost deviată din cauza acumulărilor mari de apă.

Pe repede înainte. SUA vor cheltui cei şase miliarde de dolari destinaţi Ucrainei înainte de venirea lui Trump la putere

Adevarul acum 4 ore
Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sp

Marius Tucă Show începe luni, 11 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Cuba a fost lovită de două cutremure puternice la interval de o oră, în mijlocul unei crize severe

Ziare.com acum 4 ore
Cuba a fost zguduită duminică de două cutremure majore, la doar o săptămână după ce a fost lovită de un uragan care a agravat criza de electricitate și penuria de alimente cu care se confruntă țara. Potrivit Institutului Geofizic American (USGS), pr

Vremea

București
acum

lun.

5°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
joi

7°/9°
Iasi
acum

lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
joi

4°/7°
Constanta
acum

lun.

5°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
joi

7°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°
joi

2°/10°