News Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizatăde Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Botoşani, îşi deschide, mâine, porţile.
Ajuns la cea de-a treia ediţie, proiectul educaţional se adresează elevilor din clasele V - VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani. În fiecare zi de joi din august, între orele 9.00 – 13.00, grupuri de câte 50 de copii vor participa la cursuri organizate de pompieri. Aceştia vor fi învăţaţi cum să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor. La sfârşitul fiecărei serii, vinerea, elevii vor fi evaluaţi cu privire la nivelul cunoştinţelor din domeniul situaţiilor de urgenţă acumulate, după care vor pleca într-o excursie la obiectivele culturale din judeţul Botoşani. Din fiecare serie, 10 elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării vor participa, în perioada 02– 06 septembrie, în tabără la Agafton, unde vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar să se şi relaxeze.
Programul„Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă”
- Seria I-a : 01 – 02 august 2013, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani;
- Seria a II - a: 08 – 09 august 2013, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani (pentru localităţile limitrofe din mediul rural);
- Seria a III - a: 15 – 16 august 2013, la sediul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi;
- Seria a IV - a: 22