Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Naţional “Silvania” a urcat 12 poziţii în topul liceelor din ţară

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 31 iulie 2013 ·

Colegiul Naţional “Silvania” (CNS) Zalău a urcat nu mai puţin de 12 locuri în clasamentul naţional al liceelor din România, în comparaţie cu poziţia ocupată în 2012, potrivit unui top realizat de site-ul admitereliceu.ro. Dacă anul trecut CNS s-a situat pe locul 45, anul acesta ocupă locul 33. Topul liceelor din toată ţara a fost realizat prin ponderea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (50 la sută), media de la examenul de bacalaureat (40 la sută) şi media rezultatelor obţinute la olimpiade (10 la sută).

Rezultatele obţinute în acest an de elevi la examenele naţionale au determinat modificări importante în ierarhia liceelor din România. Dovadă stă şi clasamentul realizat de site-ul menţionat, potrivit căruia, Colegiul Naţional “Silvania” a urcat 12 poziţii în comparaţie cu anul trecut. La fel stau lucrurile şi în cazul Colegiului Naţional “Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, care se situează în acest an pe locul 175, în timp ce anul trecut ocupa poziţia 181.

Printre licee sălăjene care au reuşit să urce în topul naţional, se numără : Liceul Reformat Wesseleyi Zalău, care ocupă locul 427, în timp ce anul trecut s-a situat pe poziţia 549, Liceul Tehnologic “Gh.Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei, care anul trecut ocupa locul 742, iar anul acesta a reuşit să urce pe 643.

Primele zece licee din Sălaj

Primele licee din Sălaj, luând în considerare mediile de admitere la liceu, cele obţinute la examenele de Bacalaureat şi performanţele la olimpiade, sunt Colegiul Naţional „Silvania”, cu un scor total de 8,37 de puncte, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, cu 7,19 de puncte şi Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai”, cu 6,51 de puncte. Cele trei unităţi de învăţământ se clasează pe locurile 33, 175 şi 287.

Comparativ cu anul 2012, când se situa pe poziţia 45, CNS a urcat 12 poziţii, CNSB a urcat şi el şase

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°