Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia unui militar britanic ucis în Irak dă în judecată Ministerul Apărării de la Londra

Publicat in Amos News, miercuri 31 iulie 2013 ·

Familia caporalului Russell Aston, unul dintre cei șase militari britanici uciși în Irak, va da în judecată Minsterul Apărării de la Londra, pentru neglijență, cerând despăgubiri de peste 250.000 de lire sterline.

Această decizie a fost luată în urma unei decizii a Curții Supreme, de luna trecută, prin care se prevede că militarii aflați în străinătate se bucură de protecția drepturilor omului oferită de legile britanice.

Familia caporalului Aston susține că ofițerii superiori ai acestuia nu au luat măsurile necesare pentru protejarea polițistului militar în momentul în care acesta și alți cinci camarazi au intrat într-un oraș ostil lângă Basra, în Iunie 2003, unde au fost atacați de sute de localnici violenți, care i-au ucis cu brutalitate.

Conform plângerii, comandanții militari au fost neglijenți deoarece nu au asigurat destulă muniție pentru a le permite celor șase să se apere când au ajuns la secția de poliție din Majar al Kabir, unde au fost atacați de mulțime.

De asemeni, se mai arată că ofițerii superiori nu au asigurat vehicule corespunzătoare și echipament de comunicare membrilor Poliției Militare Regale.

Cei cinci care au fost uciși împreună cu Aston sunt caporal Thomas Keys, sergent Simon Hamilton-Jewell, caporal Simon Miller, caporal Ben Hyde și caporalul Paul Long.

O anchetă privind uciderea celoer șase militari, din 2006, decisese că fusese vorba de omucidere și audiase soldați care declaraseră avuseseră prea puțină muniție, aparate de radio comunicații vechi și niciun telefon prin satelit în momentul în care fuseseră atacați.

John Miller, al cărui fiu, Simon, fusese ucis, de asemeni, în atac, a declarat că va da în judecată, de asemeni, Ministerul Apărării.

Familia caporalului Russell Aston, unul dintre cei șase militari britanici uciși în Irak, va da în judecată Minsterul Apărării de

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum o ora
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 2 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Ministerul Muncii anunţă că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători / CALENDARUL

News.ro acum o ora
Ministerul Muncii anunţă, marţi, că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători, astfel încât toată lumea să aibă resursele necesare pentru a se pregăti. ”Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi

Ilie Bolojan susține conferință de presă pe tema tarifelor comerciale impuse de SUA

Ziua Constanta acum o ora
Tarifele comerciale impuse de Statele Unite vor fi discutate la Palatul Cotroceni, marți,la ora 17:00 Președintele interimar, Ilie Bolojan, va susține marți, la ora 17:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, având ca subiect tarifele comerci

USR - Adunarea Parlamentară a OSCE trimite, la cererea USR, misiune de observare la alegerile prezidenţiale din luna mai

News.ro acum o ora
Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a decis luni, la Copenhaga, să trimită o misiune de observare la alegerile prezidenţiale din 4 şi 18 mai 2025, în urma solicitării oficiale formulate de Iulian Lori

Descoperire șocantă la controalele făcute într-un restaurant: localul servea porumbei pe post de rață prăjită

Adevarul acum 51 minute
Autoritățile din Madrid au închis un restaurant chinezesc, după ce au descoperit că localul încălca numeroase reglementări sanitare. Clienții erau păcăliți că mănâncă rață când, de fapt, consumau carne de porumbel.

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

O cruce înaltă de șapte metri a fost montată pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului. Cântărește șapte tone

Adevarul acum 2 ore
Crucea de pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului, care cântăreşte şapte tone, a fost montată marți, 8 aprilie, cu ajutorul unei macarale, după o perioadă de pregătiri care au durat aproximativ două săptămâni.

Jennifer Lopez vine în România. Artista va susține un concert în Capitală

Adevarul acum 39 minute
Artista americană Jennifer Lopez la susține un concert la București, în cadrul noului săi turneu mondial. Aceasta a făcut anunțul pe pagina sa de Instagram.

Termoenergetica anunţă lucrări la sistemul de termoficare în mai multe zone ale Capitalei, în această săptămână

News.ro acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, că în următoarele zile se vor face lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţiile au durate diferite de realizare, în func

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°