În timp ce toată ţara vorbeşte de hepatită şi de înmulţirea numărului de cazuri, autorităţile medicale ieşene tratează cu lejeritate această afecţiune. Considerată peste tot în lume o problemă de sănătate publică, la Iaşi este privită în continuare cu superficialitate. Numai anul acesta, la nivelul Spitalului de Boli Infecţioase s-au depistat 40 de cazuri noi de hepatită C. Cu toate acestea, nicio unitate medicală şi nicio instituţie competentă nu poate spune cum a evoluat această boală printre ieşeni în ultimii ani. Nimeni nu are o evidenţă exactă, nimeni nu are o bază de date concretă. Până şi numărul bolnavilor diagnosticaţi cu hepatită la nivelul judeţului rămâne un mister, la această dată. Singura instituţie care ar avea informaţii în acest sens ar fi CJAS, însă conducerea a întârziat să ofere un răspuns, motivând că „trebuie făcută o centralizare“. Nu a fost făcută nici măcar luna aceasta, când, pe 28 iulie, a fost Ziua Mondială a Hepatitei.Pericolul hepatitei: e asimptomatică
Hepatita este o inflamaţie a ficatului, de cele mai multe ori cauzată de o infecţie virală. Virusurile hepatitice B şi C sunt cele mai periculoase, în unele cazuri fiind letale. Potrivit specialiştilor infecţionişti, ceea ce e cu adevărat îngrijorător este faptul că un număr mare de pacienţi rămân nediagnosticaţi, boala fiind asimptomatică pentru o perioadă lungă de timp. „Dintre purtătorii virusului hepatitic C, mulţi nu ştiu că au această infecţie. Debutul acestei boli este atipic, pot apărea dureri de cap, articulare, senzaţie de somnolenţă sau, din contră, agitaţie, însă persoana în cauză apelează în primă fază fie la un medic neurolog, fie la balneolog, care ulterior trebuie să analizeze cazul pacientului şi să-l dirijeze spre medicul infecţionist sau spre gastroenterolog. Momentul în care boala devine simptomatică este de cele mai multe ori tardiv, ajungând în stadiul de h