Pentru cine nu a aflat încă, primarul Timișoarei e un mare amator. Un mare amator într-ale muzicii și scrisului, firește, iar în timpul său liber se îndeletnicește cu acribie cu redactarea de bilanțuri și dări de seamă cu realizările mandatului, livrate pe adresa timișorenilor care îi frecventează pagina de Facebook.
Numeroasele sale dispute cu reprezentanții presei locale sunt arhicunoscute, atât din relatările, cel mai adesea nu foarte prietenoase, ale primarului însuși, cât și din consemnările gazetarilor locali, indiferent de care parte a baricadei i-ar suspecta primarul că s-ar afla.
Unde o fi vina primarului și unde cea a reprezentanților presei în toată această poveste destul de complicată, e greu de spus!
Cert este însă că, nemulțumit, pesemne, de felul în care îi sunt reflectate realizările – “dincolo de politicianisme!” – sau consiliat inabil de tagma lăudătorilor care roiește la noi în jurul aproape oricărui deținător de funcție publică, primarul Timișoarei a ales să-și facă adversar din presă și aliat din conturile pe care le deține pe vestita rețea de socializare.
Așa se face că, mai în fiece zi, pe conturile de Facebook ale lui Nicolae Robu apar consemnate enumerări ale împlinirilor mandatului în curs, într-o notă care evocă foarte bine dările de seamă practicate în vremea perioadei de tristă amintire.
Nedumerirea cea mare vine însă din aceea că respectivele postări, dincolo de abordarea inginerească, cel mai adesea punctuală (care nu-i un păcat în sine!), conțin extrem de multe argumente când naive, când aflate în conflict spontan cu normele elementare ale logicii, când înțesate de greșeli, când și una și alta și toate cele laolaltă…
În seara care a trecut, bunăoară, primarul timișorean a ținut să laude, printre altele, excelenta funcționare a sistemului TimPark, și asta, conform precizărilor edilului însuși, di