Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gadget-uri pentru şefi date la gunoi

Publicat in Monitorul de Botosani, miercuri 31 iulie 2013 ·

Instituţiile publice din Botoşani nu ştiu să-şi valorifice bunurile casate.

Conform documentelor puse la dispoziţie de majoritatea instituţiilor deconcentrate, bunurile casate fie se mai află în instituţii, fie au fost predate la Urban Serv ca deşeuri şi prin excepţie au fost obţinute ceva fonduri de pe urma lor.

Printre bunurile casate se numără laptop-uri evaluate la 5.598 de lei bucata, imprimante profesioniste de aproape 3.000 de lei sau un sistem de calcul PII C400 MMX, la 3.482 de lei.

Surse neoficiale susţin că activitatea de casare a devenit o adevărată afacere pentru unii funcţionari, în special pentru cei cu funcţii de conducere. Astfel, aceştia fac achiziţii de mijloace, le utilizează cât sunt în funcţie şi ulterior, la casare, le cumpără pe sume modice. Astfel se face că majoritatea şefilor din instituţiile publice beneficiază de cea mai nouă tehnologie de comunicaţii şi lucru şi unii chiar şi de mijloace de transport. Concludent este episodul în care Constantin Conţac, fost preşedinte al Consiliului Judeţean, a achiziţionat pentru instituţie un VW Touareg, doar pentru că o maşină de aceeaşi marcă a fost cumpărată de prefectul Cristian Roman pentru Prefectură. Cei doi s-au aflat într-un conflict deschis pe aproape toată durata mandatelor concomitente.

Cele mai multe obiecte au fost casate în ultimii ani de Prefectura Judeţului. Din 2008 până la începutul acestui an, instituţia a scos din uz bunuri în valoare de sute de mii de lei.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.

Instituţiile publice din Botoşani nu ştiu să-şi valorifice bunurile casate.

Conform documentelor puse la dispoziţie de majoritatea instituţiilor deconcentrate, bunurile casate fie se mai află în instituţii, fie au fost predate la Urban Serv ca deşeuri şi prin excepţie au fost obţinute ceva fonduri de pe urma

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°