După amânări repetate, medierea devine obligatorie înainte de deschiderea unui proces în instanţă. Astfel, începând de mâine, toţi cei care vor dori să acţioneze pe cineva în judecată vor trebui să treacă pe la mediator cu partea adversă.
Obligaţia se instituie în principal pentru toate cauzele civile, mai ales pentru situaţiile legate de domeniul protecţiei consumatorilor, în materia dreptului familiei, în litigiile privind raporturile de vecinătate, în cauzele în care poate fi angajată răspunderea profesională, în litigiile de muncă izvorâte din contractele individuale de muncă, în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, dar şi în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.