Un copil de 6 ani, din Panciu, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, marţi seara, după ce a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit la cap.
Potrivit oamenilor legii, victima se plimba cu bicicleta, care a fost acroşată de un alt copil, aflat la rându-i pe bicicletă. Cel mic s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la cap. Accidentul s-a produs fără intenţie.
„La data de 30.07.2013, ora 19.30, poliţiştii din Panciu au fost sesizaţi despre faptul că minorul H. D. A., de 6 ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, ar fi fost atins, fără intenţie, de către un alt copil care se plimba cu bicicleta, moment în care acesta a căzut şi s-a lovit în zona capului. Minorul a fost internat la Spitalul de Urgenţă «Sfântul Pantelimon»Focşani pentru a primi îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.
Un copil de 6 ani, din Panciu, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, marţi seara, după ce a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit la cap.
Potrivit oamenilor legii, victima se plimba cu bicicleta, care a fost acroşată de un alt copil, aflat la rându-i pe bicicletă. Cel mic s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la cap. Accidentul s-a produs fără intenţie.
„La data de 30.07.2013, ora 19.30, poliţiştii din Panciu au fost sesizaţi despre faptul că minorul H. D. A., de 6 ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, ar fi fost atins, fără intenţie, de către un alt copil care se plimba cu bicicleta, moment în care acesta a căzut şi s-a lovit în zona capului. Minorul a fost internat la Spitalul de Urgenţă «Sfântul Pantelimon»Focşani pentru a primi îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a m