Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean Arad anunţă că au început înscrierile pentru „Căsoaia Bike Race” 2013

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 31 iulie 2013 ·

Pasionaţii de ciclism, în special cei de ciclism montan pot să se înscrie la „Căsoaia Bike Race”, un eveniment de­dicat promovării ciclismului montan în special, a mişcării la modul general.

Evenimentul, coordonat de Adrian Glogoveţan de la Experienţa Multisport, este programat să aibă loc în 10 august, iar înscrierile se pot face până în 8 august, pe site-ul .

Probele sunt următoarele: cursa de 40 kilometri (pentru persoane de peste 18 ani), cursa de 12 kilometri (pentru persoane de peste 14 ani) şi cursa de un kilometru, necompetiţio­nală, fără limită de vârstă (pentru persoanele sub 14 ani, care vor fi însoţite de părinţi).

Cursa de 40 de kilometri presupune un efort susţinut şi este destinată celor cu cunoştinţe tehnice privind abordarea unui traseu de lungă durată, totodată fiind capabili să urce şi să coboare în siguranţă o pantă înclinată în condiţii dificile.

Cursa de 12 kilometri este destinată celor care vor să experimenteze ciclismul montan şi are un grad de dificultate redus, având pante cu înclinaţii moderate astfel încât parcurgerea traseului să fie un demers care să atragă spre acest sport cât mai mulţi pasionaţi de activităţile în aer liber.

Cursa de un kilometru este destinată copiilor în mod special fiind concepută pentru a oferi celor mici posi­bilitatea de a folosi bicicleta în natură, într-un mediu organizat, astfel încât acest demers să-i atragă spre practicarea acestui sport al ciclismului.

„Această competiţie este conectată cu Strategia de Dezvoltare a Turismului în judeţul Arad 2012 – 2016, strategie prin care ne dorim creşterea atractivităţii judeţului Arad ca destinaţie turistică pe direcţiile cu potenţial maxim de dezvol­tare: turism sportiv și de recreere, natural și cultural” a declarat Adrian Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Ju­deţean Arad.

„Cu acest eveniment de ciclism montan dorim să

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 33 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 43 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 48 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 59 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°