Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL strange semnaturi si pentru drumuri

Publicat in Arad Online, miercuri 31 iulie 2013 ·

Scris de Simion Todoca - ARAD. După ce campania PDL Arad de strângere de semnături în vederea susţinerii petiţiei pentru alocarea de fonduri necesare reluării lucrărilor la cele două pasaje a demarat, democrat liberalii pornesc încă una. De această dată, campania se va desfăşura în tot judeţul, iniţiativa aparţinând preşedintelui CJA, Nicolae Ioţcu, respectiv vicepreşedintelui Adrian Ţolea.

Scopul declarat este acela de „ a sensibiliza Guvernul Ponta, pentru a reda judeţului drumurile cuprinse în PNDI”. Nicolae Ioţcu spune: „Am făcut toate demersurile administrative pentru ca tronsoanele de drum Arad-Şiria-Seleuş şi Arad-Zădăreni-Felnac să revină Consiliului Judeţean dar ne-am lovit de piedici la Bucureşti şi de contre politice la Arad. Vom apela la voinţa cetăţenilor pentru a arăta că arădenii îşi doresc reabilitarea acestor drumuri”. Orice întârziere a predării acestor tronsoane de drum va amâna reabilitarea lor până anul viitor, deoarece trebuie îndeplinite procedurile administrative, de la preluarea amplasamentului până la începerea efectivă a lucrului, precizează Ioţcu. Totodată, el se arată dezamăgit că „ Aradul primeşte piedici tocmai de la unii aleşi arădeni”.

Mai exact, de la parlamentarii USL, pe care Ioţcu îi acuză că „nu fac nimic pentru arădeni, deşi în Parlament Puterea are o majoritate de 70%”, dovada fiind aceea că, la ora actuală „ numai la Finanţe 100 de oameni şi-au pierdut locul de muncă, iar alţi 35 vor face naveta la Timişoara. În timp ce Aradul rămâne fără instituţii de finanţe, Direcţia Regională Antifraudă se mută la Deva, iar Timişoara ia restul”. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 11 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 32 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°