Dacă, ieri-dimineaţă, a fost ca şi transferat la Tottenham pentru o sumă-record, de opt milioane de euro, fundaşul stelist Vlad Chiricheş a aflat, aseară, că va rămâne în Ghencea cel puţin până la iarnă. Asta pentru că pretenţiile englezilor i-au zgândărit orgoliul lui Gigi Becali care, din închisoare, a pronunţat un mare "Nu".
De la Steaua la Tottenham. Un traseu urmat de un singur fotbalist român până acum, Ilie Dumitrescu, dar care a fost pe cale să fie repetat de Vlad Chiricheş. Fundaşul putea aduce în vistieria Stelei nu mai puţin de opt milioane de euro, sumă-record pentru un fotbalist român. "Mă bucur foarte tare că se transferă la fosta mea echipă. Mi-aduc aminte că eu am plecat la Tottenham după un campionat mondial excelent. Chiricheş este o certitudine, s-a impus la echipa de club şi la naţională. Tottenham a făcut o alegere excelentă, iar Chiricheş putea ajunge la un club important din Premier League, din Londra, un oraş impresionant. Sunt bucuros că Vlad Chiricheş pleacă pe o asemenea sumă, bani care nu au mai fost plătiţi vreodată pentru un fotbalist român. Totuşi, Chiricheş merită mai mult de opt milioane de euro având în vedere criza de fundaşi centrali din Europa. Văd că Thiago Silva de la PSG este evaluat la 45 de milioane de euro. Mi se pare că preţurile au cam luat-o razna. Mai mult, Real Madrid vrea să plătească aproape 100 de milioane de euro pe Gareth Bale de la Tottenham. Mi se pare o exagerare. În contextul acesta, Steaua poate încasa un preţ mai mare pe Chiricheş", a declarat Ilie Dumitrescu pentru "ring".
Doar 500.000 de euro pentru Pandurii?!
Vlad Chiricheş a plecat de la Pandurii la Steaua. În afara sumei de transfer, gorjenii au în continuare un procent de 25% dintr-un eventual transfer al fundaşului. Dacă Steaua încasează opt milioane de euro, Pandurii ar avea de primit d