Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sârb prins cu şedere ilegală în Gorj

Publicat in Impact in Gorj, joi 1 august 2013 ·

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Serbia a fost prins cu şedere ilegală de către poliţiştii de la Biroul Imigrări Gorj. Totul a avut loc cu ocazia unei acţiuni puse la cale pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor.

Poliţiştii de la Biroul Imigrări Gorj au desfăşurat o amplă acţiune pentru depistarea persoanelor care locuiesc pe teritoriul judeţului Gorj fără a avea forme legale. Astfel, în timpul acţiunii au depistat un bărbat din Serbia care şedea ilegal în judeţ. În urma verificărilor s-a constatat faptul că, persoana în cauză a intrat în România legal, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Gorj au emis, pe numele cetăţeanului străin, o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei, conform prevederilor ordonanţei privind regimul străinilor în România, republicată. Biroul pentru Imigrări Gorj continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile interesate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Serbia a fost prins cu şedere ilegală de către poliţiştii de la Biroul Imigrări Gorj. Totul a avut loc cu ocazia unei acţiuni puse la cale pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor.

Poliţiştii de la Biroul Imigrări Gorj au desfăşurat o amplă acţiune pentru depistarea persoanelor care locuiesc pe teritoriul judeţului Gorj fără a avea forme legale. Astfel, în timpul acţiunii au depistat un bărbat din Serbia care şedea ilegal în judeţ. În urma verificărilor s-a constatat faptul că, persoana

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania Meta a fost amendată de Comisia Europeană cu aproape 800 de milioane de euro din cauza practicilor abuzive de pe Facebook Marketplace

Libertatea acum 34 minute
Comisia Europeană a amendat compania Meta cu 797,72 de milioane de euro pentru încălcarea normelor impuse de Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

Raportul de sustenabilitate IULIUS 2023: 500.000 de mp certificați LEED, scăderea cu 26% a consumului total de energie şi progrese privind reducerea amprentei asupra mediului

Press Alert acum 37 minute
Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori mixed-use de regenerare urbană din România, a continuat să facă progrese în implementarea strategiei de sustenabilitate la nivelul întregului portofoliu. Iulius a dezvoltat peste 310.000 mp de ret

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Mesajul familiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Familia a transmis un mesaj privind ceremonia care a avut loc azi. "Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurg

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Avertismentul OMV: Aprovizionarea cu GAZE NATURALE din Rusia ar putea fi întreruptă. Compania austriacă vrea să recupereze pagubele de la Gazprom

Gandul acum o ora
Compania austriacă OMV AG a avertizat că aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia ar putea fi întreruptă, în contextul în care intenţionează să oprească plăţile pentru importurile de la gigantul Gazprom PJSC, pentru a recupera pagubele câştigate pr

ÎPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care e acuzat de cumpărare de influență. Decizia Curții de Apel Constanța

Ziare.com acum 4 ore
Curtea de Apel Constanţa a decis că Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, însă decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată în trei zile de

UPDATE Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre cazul băiatului mort la SJU Târgu Jiu: Dacă eram chirurg, eu l-aş fi operat pe băiat/ Ce măsuri va lua în scurt timp Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, întrebat de jurnalişti cum comentează cazul adolescentului mort la SJU Târgu Jiu pentru că medicul chirurg nu a intervenit, că el, personal, l-ar fi operat. Rafila a menţionat că a dat răspunsu

Oana Roman, despre situația în care se află Adriana Bahmuțeanu, după moartea lui Silviu Prigoană. „Poate mai puțin zgomot ar fi bine”

Libertatea acum 2 ore
Oana Roman s-a aflat printre vedetele care au transmis un mesaj emoționant după moartea lui Silviu Progoană, prezentând condoleanțe familiei. Vedeta a măsrturisit că nu era apropiată de acesta, însă îl aprecia foarte mult pentru numeroasele declaraț

Acuzații grave aduse de ONU Israelului. Metodele de război folosite în Fâșia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid"

Ziare.com acum 39 minute
Un comitet special al ONU însărcinat cu anchetarea practicilor IDF a acuzat Israelul joi, 14 noiembrie, că metodele de război folosite în Fâșia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid", informează AFP. Comitetul evidențiază "pierderile civile

Vremea

București
acum

joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

7°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°