* adversarele din primele trei amicale sunt Metalosport Galaţi, Oţelul II şi Conpet Cireşu * Adrian Câmpeanu a revenit la Brăila * portarii Botaş şi Gâtej, atacantul Andrei Stoian şi mijlocaşii Gheţu şi Olenic se pregătesc de asemenea sub comanda lui Pânzaru
După ce au trecut peste prima etapă de pregătire, cea a redaptării la efort şi de vizita medicală, jucătorii de la CF Brăila au intrat de miercuri într-un semicantonament de zece zile, perioadă în care vor efectua două antrenamente pe zi şi vor susţine şi trei meciuri amicale. La antrenamentul de ieri au participat 22 de fotbalişti, noutăţile fiind portarul de 21 de ani Lucian Gâtej de la Fortuna Brazi, mijlocaşul gălăţean Gheţu, jucător de 19 ani care şi-a încheiat junioratul la Oţelul şi atacantul Andrei Stoian care a evoluat ultima dată la Dunărea Călăraşi. Au revenit la Brăila atacantul Adrian Câmpeanu şi portarul Paul Botaş, dar şi Victor Olenic.
Primul antrenament a început cu o mică şedinţă în vestiar, prilej pentru Alin Pânzaru să-şi înştiinţeze elevii despre progamul pe care îl vor avea timp de zece zile, apoi jucătorii au ieşit pe teren. Nu însă pentru o miuţă ci pentru o şedinţă de pregătire fizică. Ei au făcut stretching 20 de minute, au alergat, cu schimbări de ritm pe distanţe diferite şi au încheiat antrenamentul la sala de forţă. După-amiază, pe finalul antrenamentului fotbaliştii au primit acceptul antrenorului de a lucra şi cu mingea. În această perioadă CF Brăila va susţine şi trei amicale, sâmbătă, de la ora 11.00, cu Metalosport Galaţi, pe stadionul Municipal, miercuri, 7 august, cu Oţelul II Galaţi şi sămbătă, 10 august, cu Conpet Cireşu.
"Este perioada cea mai grea din viaţa unui fotbalist, dar de ea depinde evoluţia sa în campionat. Avem la dispoziţie zece zile pentru a ne încărca bateriile pentru noul sezon, o perioadă în care vom juca şi trei partide