Înainte de Grozav, au fost Panenka, Totti şi Zidane. În meciuri un pic mai importante.
Înainte să-i aplicăm o corecţie fizică lui Grozav, cum ne îndeamnă domnul Dragomir, o trecere în revistă legată de procedeul tehnic denumit “scăriţă”. Apariţie, dezvoltare, prozelitism.
1976, finala Campionatului European de fotbal dintre Cehoslovacia şi Germania Federală. După timpul regulamentar şi prelungiri, scorul este 2-2. Se trece la loviturile de departajare. Cehul Antonin Panenka înscrie penaltyul decisiv cu o execuţie nemaivăzută pînă atunci în fotbal. Scăriţa. Victima lui Panenka, unul dintre cei mai mari portari germani ai tuturor timpurilor, Sepp Maier. Legenda spune că Panenka exersase procedeul la antrenament cu propriul goalkeeper, pe bază de pariu. Aceeaşi legendă ne mai informează că dacă ar fi ratat, Panenka ar fi intrat din fotbal direct în uzină pentru a construi comunismul reformator cehoslovac. După celebra “uliţă”, cehii dăruiau fotbalului încă un element insolit. Scăriţa.
2000, Amsterdam ArenA, semifinală de Campionat European, Italia-Olanda. După un meci cu de toate, totuşi cu ingrediente mai bune decît la şaorma, se ajunge la penaltyurile de departajare. Unul dintre executanţi pentru Italia, Francesco Totti, în poarta Olandei, eternul Van der Sar. Mijlocaşul ofensiv al Romei şi al Squadrei Azzurra îşi îngenunchează adversarul cu procedeul brevetat de Panenka înainte cu 24 de ani. Din tribună, senzaţia a fost că mingea a plutit timp de o secundă imensă undeva deasupra capului lui Van der Sar, care nu înţelegea ce se întîmplă. Şi nu putea riposta.
2002, Ploieşti, bătrînul stadion Municipal. Retur de semifinală a Cupei României între Rapid şi FC Argeş. Scenariu similar celor precedente, cu lovituri de departajare după scurgerea timpului regulamentar şi a prelungirilor. Rapidistul Constantin Schumacher este faţă în faţă cu Dani Coman,