Azi, la Complexul Expoziţional Romexpo, din Capitală, are loc Conferinţa Naţională a Brutarilor şi Morarilor din România. Organizată de ROMPAN, cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Conferinţa este dedicată lansării programului anunţat de Guvern, de reducere a TVA pe lanţul grâu – făină – pâine, de la 24 la la 9 la sută.
La conferinţă vor participa atât ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, cât şi premierul Victor Ponta, care vor discuta cu reprezentanţii morarilor şi ai brutarilor despre implementarea acestei măsuri şi despre efectele scontate, pe lângă reducerea preţului pâinii: diminuarea economiei subterane şi reducerea evaziunii fiscale din domeniul panificaţiei.
Dacă reducerea TVA nu va duce la diminuarea evaziunii fiscale, măsura va fi stopată
Secretarul de stat de la MADR, Daniel Botănoiu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că efectele reducerii TVA în panificaţie nu vor fi văzute în piaţă imediat, ci peste 2-3 luni şi acest lucru va depinde de toţi cei care activează pe lanţul de panificaţie, de la producătorii de cereale, până la cei care comercializează pâinea şi celelalte produse de panificaţie.
“Cert este că noi suntem în discuţii, la ora actuală, să ne asigurăm că această contribuţie a celor implicaţi, pentru că, de fapt, este vorba de contribuţia tuturor, va avea succes, pentru că dacă va avea succes cu panificaţia, sigur măsura va fi aplicată şi la celelalte produse de bază. Dar, desigur, vom discuta despre rezultate concrete, după două-trei luni de implementare“- a spus Botănoiu.
Acesta a precizat că cea mai mare responsabilitate în acest proiect revine organizaţiilor interprofesionale, de reuşita lor depinzând extinderea măsurii. “Pentru că nu doar în panificaţie avem probleme, avem probleme şi în alte sectoare, există e