La câteva zile după ce ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a declarat că, în ultimii ani, “mafia lemnului în judeţul Cluj a fost întreţinută de factori politici” principalul vizat, fostul premier Emil Boc, a reacţionat în termeni destul de duri. Acesta a ironizat-o, mai întâi, pe Lucia Varga, despre care a spus că tocmai ce a aflat că este în Guvern, iar apoi i-a recomandat acesteia “să-şi vadă bârna din ochii ei” înainte să caute vinovaţi în altă parte. “Doamna ministru, despre care aflu acum că există în Guvern, să îşi aducă aminte că a guvernat deja de un an şi jumătate. Faptul că în continuare dă vina pe alţii în loc să-şi vadă bârna din ochii ei arată o lipsă crasă de responsabilitate şi incapacitate managerială. Nu ştiu la ce s-a referit doamna ministru, dar eu nu am fost ministru interimar al Pădurilor ca să pot să vă dau detalii, aveţi un ministru de un an şi jumătate, să vă dea el detalii. Eu cât am fost prim-ministru, Guvernul nu a avizat defrişări ilegale. Există un cod silvic, un cod penal, să fie respectate şi aplicate”, a declarat actualul primar al Clujului. Emil Boc a spus că cei care au avut atribuţii în respectarea legii atunci când el a fost prim-ministru ar trebui luaţi la întrebări şi că el nu ar vrea să fie subiect de “can-can-uri” cu ministrul Lucia Varga. “Eu am fost ministru interimar doar al Educaţiei şi al Muncii, acolo cunosc mai multe. Cei care aveau atribuţii de respectarea legii în acea perioadă să fie întrebaţi. Eu, ca om politic, nu mă ocup de defrişări şi nu vreau nici să intru în can-can-uri cu un ministru care e de un an şi jumătate la guvernare şi care se plânge că nu poate să facă nimic”, a mai spus fostul prim-ministru.
1.000 de hectare defrişate
Potrivit datelor făcute publice la finalul săptămânii trecute, chiar la Cluj, de către ministrul Lucia Varga, în tot judeţul din Ardeal au