Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omar Hayssam, la Tribunalul Bucureşti: "Cer redeschiderea dosarelor mele"

Publicat in Gandul, miercuri 31 iulie 2013 ·

Tribunalul Bucureşti a judecat miercuri un nou termen în dosarul în care sirianul Omar Hayssam este acuzat de înşelăciune şi delapidare. Omar Hayssam a fost adus în ţară vineri 19 iulie şi, în premieră, a compărut în faţa publicului, la ora 10.00, la Tribunalul Bucureşti. Aceasta a fost prima apariţie publică a sirianului de la aducerea sa în ţară. La termenul precedent, Tribunalul Bucureşti a eşuat să-l aducă în sala de judecată pe sirian deoarece l-a citat prin telefon la un arest în care aceste nu era încarcerat. De o săptămână, Omar Hayssam se află la penitenciarul Rahova.

UPDATE 10.58 Instanţa a mai discutat astăzi şi cererea de arestare preventivă a fratelui sirianului, Mohamad Omar. La finalul şedinţei, Omar Hayssam a solicitat din nou posibilitatea să ia legătura cu familia sa. "Aş vrea să-mi permiteţi să mă apăr, eu nu am niciun credit de la nimeni în viaţa mea. Solicit justiţiei române şi autorităţilor internaţionale să reia toate cercetările în privinţa mea pentru aflarea adevărului. Când se va afla primul adevăr se va afla şi ultimul", a spus acesta.

Judecătorul a întrebat dacă în sala de judecată se află vreo rudă de-a lui Omar, cu care acesta ar fi putut lua legătura, însă niciunul dintre cei prezenţi nu a răspuns acestei întrebări.

Şedinţa s-a încheiat urmând a fi reluată vineri, 2 august. Tot astăzi, instanţa urmează să se pronunţe cu privire la cererea de arestare preventivă a fratelui sirianului, Mohamad.

UPDATE 10.18. "Sunt foarte traumatizat de unele evenimente din Siria. Nu ştiu ce este în acest dosar", a spus acesta în faşa completului. "Eu am solicitat ca dosarele în care am fost condamnat să fie redeschise pentru că vreau adevărul. Vă garantez că o să se afle tot adevărul. Aş vrea să iau legătura cu familia mea prin telefon, până acum nu mi s-a permis şi am dreptul la vizită doar de săptămâna viitoare. Aş vrea să

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 8 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°