Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabotaj! Pierdem 122 milioane de euro pentru că liberalii nu-l vor pe Jianu

Publicat in Curierul de Valcea, joi 1 august 2013 ·

Problema desemnării membrilor Adunării Generale a Acționarilor Apavil S.A. Vâlcea pare că nu încetează să se mai termine. Ieri, într-o conferință de presă, la sediul Consiliului Județean, președintele Ion Cîlea l-a somat pe Gheorghe Ioniță, fostul viceprimar al Râmnicului, să aprobe AGA Apavil așa cum a primit mandat din partea Consiliul Local al Râmnicului: „Dânsul sabotează! Este a patra oară când nu s-a prezentat la întrunirea Apavil, iar noi pierdem cel puțin prima tragere, aproape 14 milioane de euro, din creditul total. Cineva va răspunde! Este grav, grav de tot! Vom acționa legal pentru a salva acești bani. Am muncit cinci ani de zile și nu ne permitem să pierdem cele 122 milioane de euro. Eu spun oficial, suntem în pericol. Toate elementele sunt legale. Îl rog pe domnul Ioniță să ceară convocarea în AGA a reprezentanților Apavil, în termen de 48 de ore. Asemenea umilință nu am mai pățit niciodată”. Fostul „vice”, Gheorghe Ioniță, a declarat, pentru ziarul nostru: „Hotărârea este implementată în proporție de 80% și nu afectează în nici un fel relația cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. BERD-ul implementează existența unui Consiliu de Administrație stabil și nu o anumită competență politică sau profesională. Voi convoca AGA la termenul legal, dar în mod normal aceasta nu se poate întruni, decât după analiza formării înaintată către Consiliul Local”. Disputa este reprezentată de pierderea celor 122 milioane de euro. „Tergiversarea nejustificată datorată refuzului reprezentantului municipiului în AGA la S.C. APAVIL S.A, domnul Gheorghe Ioniță, de a pune în executare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 176, din 27 iulie 2013, are consecințe deosebit de grave și duce la neîndeplinirea de către S.C APAVIL S.A. a condițiilor prevăzute pentru prima tragere din Contractul de Credit încheiată cu BERD, în sumă totală de 13.701.00

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum 58 minute
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 40 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 58 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Pentagonul va începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok / Contract de 200 de milioane de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pentagonul a semnat un contract de mai multe milioane de dolari pentru a începe să utilizeze chatbotul de inteligenţă artificială al lui Elon Musk, Grok, ca parte a unei extinderi mai ample a instrum

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 46 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°